Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu”, Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” Târgovişte, Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgovişte şi Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu”, organizează marti, 9 mai 2017, ora 11.00, concursul tematic “Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române” ce va avea loc la Muzeul Tiparului si al Cartii Vechi Romanesti, str. Calea Domneasca, nr. 181.
Concursul va cuprinde teme variate legate de Proclamarea Independenţei de Stat a României, elevii participanţi formând 4 echipe a câte 4 copii fiecare, iar la final câştigătorii vor primi premii in diplome și bani.
Această activitate este destinată însuşirii cunoştinţelor cu privire la istoria naţională, istoria locală, tradiţiile, obiceiurile poporului român precum şi ale popoarelor din spaţiul extraeuropean, de către elevii dâmboviţeni.
Scopul evenimentului il constituie apropierea tinerilor de istorie şi de valorile sale universale.
Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște mulțumește firmei SC COMPPIL SA Târgoviște, reprezentată de ing. Ion Spătaru, pentru sponsorizarea concursului “Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române”.
Coordonator: dr. Anca Anghel, muzeograf C.N.M. „Curtea Domnească”
Elevii vor fi îndrumați de: prof.Roxana Petre, prof. Ferezia Stancu, prof. Claudia Ilinca, prof. Tudose Diana, prof. Mihaela Orfanu, prof. Gheorghe Dondorici.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Este obligatoriu să ai relații cu rudele partenerului?
Subprefectul județului Dâmbovița (PNL), Adrian Chițescu, și-a anunțat demisia din funcție
Parlamentul European își începe cea de-a zecea legislatură