Semimaraton Targoviste. Duminica, 28 mai 2017 am fost prezenți la ediția a II-a a Semimaratonului organizat în Târgoviște de către Asociația Respiro, reprezentată de Tiberius Georgescu în parteneriat cu Primăria Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, finanațator nerambursabil pentru eveniment, și sponsorii Class Park alături de ASO Cromsteel.
La finalul competiției am stat de vorbă cu organizatorii dar și cu participanții pentru a vă aduce mai aproape de intensitatea evenimentului, dar și pentru a înțelege mai bine care sunt motivațiile participării la un Semimaraton. Francesco Uberto, general manager la ASO Cromsteel ne-a spus câteva cuvinte despre prezența și implicarea în Semimaratonul de la Târgoviște. Menționăm și faptul că Franceso Uberto face sport de performanță, participând la competiții de Triathlon, ultima fiind cea de la Mallorca de anul acesta pe care a reușit să o finalizeze alături de alți competitori.
Oficial Media: Cum a fost să vă implicați ca și sponsor la acest eveniment?
Francesco Uberto: Noi ca ASO Cromsteel suntem bucuroși să susținem această inițiativă sportivă tocmai pentru a propulsa oamenii să participe la astfel de manifestări. Mi-a plăcut foarte mult traseul, cum a fost organizat în jurul Cetății, pe lângă lacul din parc. Oamenii chiar s-au simțit bine, i-am văzut pe durata concursului și sper ca în următorii ani această compețiție să crească și mai mult și să devină un nume de referință pentru oraș.
Semimaraton Targoviste. Oficial Media: Ați participat și la ediția de anul trecut și cum v-ați simțit în postura de maratonist?
Francesco Uberto: Anul trecut am fost doar sponsori, dar nu am și alergat în maraton. M-am simțit foarte bine, pentru că sunt în formă și am fost puternic.
Oficial Media: Cum vi s-a părut colaborarea cu autorițățile locale?
Francesco Uberto: Această colaborare a fost foarte ușoară, atât primarul Cristi Stan cât și pastorul Tiberius Georgescu de la Asociația Respiro, cei care au organizat evenimentul, sunt foarte aproape de oameni, așa că a fost o bucurie să lucrăm împreună.
Oficial Media: Cum vă simțiți în orașul Târgoviște și de ce ați ales să vă implicați în astfel de activități?
Francesco Uberto: Muncesc în orașul Târgoviște, nu sunt prezent doar cu numele și îl iubesc foarte mult, de aceea am și ales să mă implic. Mi se pare o normalitate să fiu alături la astfel de inițiative care aduc o mai mare deschidere orașului.
Semimaraton Targoviste. Oficial Media: Cum vedeți promovarea turistică a orașului Târgoviște pe viitor. Avem nevoie de o vizibilitate mai mare, ce soluții vedeti?
Franceso Uberto: Trebuie făcute mișcări pas cu pas, nu trebuie să ne așteptăm la ceva spectaculos peste noapte. Chiar și acest eveniment început de anul trecut, acum este și mai mare și cu siguranță va crește, și poate fi tratat din punct de vedere turistic ca un punct de atracție. Orice alte manifestări care pot fi făcute usor-ușor, și din ce în ce mai mari la nivel local, în mod clar vor atrage din punct de vedere turistic și mai mulți vizitatori.
Cristi Iordache & Oana Grigore
Mai multe fotografii în GALERIA FOTO

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
100 de studenți au participat la un seminar de educație financiară în cadrul World Investor Week 2025
Cum să îți asiguri locuința pentru o protecție completă și liniște pe termen lung
Rețelele sociale contribuie la creșterea singurătății și izolării