Nimic nu este întâmplător, dar totul se întâmplă… și trece, sau rămâne, sau schimbă. Majoritatea invitaților vorbesc despre întâlnirile care au loc în Babel, întâlniri care se transformă în prietenii și frumoase colaborări. De aceea am și numit conferințele de presă, ce au loc în fiecare dimineață de la orele 11:00, Întâlnirile Babel. Veniți cu suflet deschis!

Ieri, 6 iunie, am făcut cunoștință cu trupele din Timișoara, Baia Mare, dar și din Israel și Polonia. Spectacolele lor au pus întrebări, ne-au făcut să ne privim autoironic, dar, de fapt, paradoxal de duios.
Astăzi, 7 iunie, periplul internațional continuă. Este vorba de ora 17:30, când al doilea spectacol al Teatrului Nikoli (Polonia) se va întâmpla pe Platoul Prefecturii. Impresario este o clipă de teatru care ne face să realizăm că talentul este delicat precum aripile unui fluture. Îl înalță pe artist, dăruindu-i lumină și inspirație. Uneori pe aceste aripi le poate, însă, deteriora chiar și cea mai mică adiere de vânt. O poveste despre artiști foarte talentați care au fost prinși în capcanele lumii moderne.
De la ora 19:00, portughezii ne conduc, prin graiul lor dulce, într-un basm tradițional care s-ar traduce prin „Țuști în sac”. Ce veți găsi acolo? Vă așteptăm să vedeți!
Tot în Sala Mare, de la orele 21:00, Algeria impresionează printr-un spectacol inspirat din fapte reale și anume: urmările devastatoare ale războiului asupra interiorului uman.
Azi, pe Platou, concertele se țin lanț. Battle of the Sound de la 19:00, cu trupe românești tinere care aduc un suflu nou și curajos. Amer1knu din Târgoviște va da startul competiției. De la 21:30, trupa Hteththemeth din Brașov, o trupă foarte specială, născută dintr-un vis va face Piața Tricolorului să tresalte. Urma(ări)ți-ne peste tot!
Comunicat de presa


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune