Calendarul zilei de 15 februarie. 590: Khosrau al II-lea este încoronat rege al Persiei.
- 1637: Ferdinand al III-lea a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman.
- 1690: S–a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei și Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acțiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.
- 1864: A apărut revista România militară, devenită la 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major
- 1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la București, “Revista literară și științifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și Dimitrie Brândză.
- 1921: S-a înființat legația României la Helsinki.
- 1923: Grecia devine ultima țară europeană care adoptă calendarul gregorian.
- 1933: La București, a început greva ceferiștilor de la Atelierele Grivița (15-23)
- 1941: România este inclusă în grupul țărilor supuse blocadei britanice.
- 1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăți agricole a apărut pe ordinea de zi a ședințelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.R.M.
- 1952: Regele George al VI-lea este înmormântat la capela Sf George de la Castelul Windsor.
- 1965: Emblema frunzei de arțar a devenit steagul oficial al Canadei.
- 1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată București–Brașov, prima de acest fel din România.
- 1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.
- 1989: Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenția lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul – Ziua națională a salvării
- 1990: A fost înființată Uniunea Teatrelor din România – UNITER , avându-l ca președinte pe actorul Ion Caramitru
- 1991: A luat ființă “Grupul de la Vișegrad”, organizație de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.
- 1995: România depune la secretariatul general al ONU instrumentele de ratificare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice, precum și distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993
- 2000: Președintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, și-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust
- 2001: Suedia a renunțat la obligativitatea vizelor pentru cetățenii români posesori de pașapoarte diplomatice
- 2003: Protest global împotriva declanșării ofensivei americane din Irak în peste 600 de orașe din întreaga lume
- 2013: Un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni au fost răniți de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda se șoc. Acest lucru s-a întâmplat în mod neașteptat, cu doar câteva ore înainte de trecerea așteptată a asteroidului 2012 DA14, asteroidul care urma să teacă cel mai aproape de Terra.
Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564[5] – d. 8 ianuarie 1642)[1][6] a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”,[7] „părintele fizicii moderne”,[8] „părintele științei”,[8] și „părintele științei moderne”.[9] Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”[10]
Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumiți în cinstea sa, sateliți galileeni), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.
Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filozofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616,[11] iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa—ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.
wikipedia.org
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara