Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a efectuat în data de 30 martie 2018, o vizită de lucru în județul Dâmbovița. Scopul acestei vizite a fost acela de a analiza, la fața locului, situația produsă de fenomenele hidrometeorologice din ultima perioadă, dar şi de a discuta cu autoritățile județene și locale situația construcțiilor hidrotehnice şi a măsurilor care se impun pentru remedierea celor actuale și evitarea unor probleme viitoare.
Printre obiectivele vizitate de ministrul Ioan Deneş s-au aflat Lacul Bolboci şi barajul lacului de acumulare Pucioasa, urmând ca ministrul să inspecteze, alături de autorităţile locale şi judeţene, şi punctele critice de pe râul Argeș.

La Pucioasa, oficialitățile locale și județene, alături de parlamentari dâmbovițeni și reprezentanți ai instituțiilor de profil din județ, i-au prezentat demnitarului principalele problematici referitoare la decolmatarea barajului și, implicit, a sursei de apă care alimentează atât populația din oraș, cât și pe cea din localitățile limitrofe. În acest sens, au fost aduse în discuție și subiecte privind calitatea apei din zonă, necesitatea identificării de soluții care să asigure atât igienizarea permanentă a sursei de alimentare, standarde de calitate optime ale apei, cât și posibilitatea realizării, cu sprijin guvernamental, a unor rețele de apă alternative, care să răspundă nevoilor reale ale locuitorilor.
În cadrul vizitei, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa a avut loc şi o întâlnire de lucru, la care au participat: vicepreşedintele Senatului, Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, vicepreşedinţii Alin Manole şi Luciana Cristea, secretarul judeţului Ivan Vasile Ivanoff, prefectul judeţului, Antonel Jîjîie, parlamentarii dâmbovițeni Claudia Gilia, Carmen Holban, Oana Vlăducă, Titus Corlățean și Corneliu Ștefan, Adriana Petcu – secretar de stat în Ministerul Apelor și Pădurilor, primarii localităților din județ și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, directorii departamentelor de specialitate din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița.

Au fost supuse dezbaterii problemele specifice din diferite localități dâmbovițene, pagubele generate de fenomenele hidrometeorologice în comune precum Glodeni, Costeștii din Vale, Văleni- Dâmbovița, situația construcțiilor hidrotehnice, precum și legislația în domeniu.
Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a subliniat importanța existenței unei infrastructuri adecvate atât în ceea privește sistemele de alimentare cu apă și canalizare, cât și stațiile de tratare / epurare a apei sau managementul deșeurilor, context în care ministrul și-a manifestat întreaga receptivitate pentru susținerea demersurilor înaintate de autoritățile locale și județene în vederea realizării proiectelor necesare unei bune infrastructuri. În acest sens, ministrul a prezentat și obiectivele din județul Dâmbovița, cuprinse la finanțare în anul 2018. Mai mult decât atât, edililor dâmbovițeni li s-a făcut promisiunea că vor primi răspunsuri punctuale pentru problemele prezentate, fiecare dintre acestea urmând a fi analizată la nivelul ministerului, în vederea identificării resurselor necesare pentru a fi concretizate.

Vizita ministrului în județul Dâmbovița va continua la sediul Direcției Silvice Dâmbovița, unde vor avea loc întâlniri și discuții aplicate cu personalul silvic din cadrul direcției, cu reprezentanții ocoalelor private și ai societăților comerciale specializate în activități privind exploatarea, comercializarea și prelucrarea lemnului, pe teme privind domeniul forestier.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului