Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Timişoara prezentă în Parlamentul European de la Bruxelles

10937383_1046737362009526_231641790_nUn grup de mai mulţi jurnalişti timişoreni în frunte cu primarul Municipiului Timişoara au plecat pentru câteva zile la Parlamentul European de la Bruxelles, pentru a prezenta Timişoara în cursa pentru Capitală Europeană.
Primăria Timişoara, alături de europarlamentarul liberal Cristian Buşoi, a prezentat  o expoziţie cu titlul „Timişoara – 25 de ani de libertate”. Au fost expuse sculpturi aparţinând lui Peter Jecza şi Remus Irimescu și picturi realizate de Constantin Flondor, iar la final, artistul Mădălin Luca a susţinut un mini-concert.10945311_1046736785342917_876561480_nGazda evenimentului a fost europarlamentarul Cristian Buşoi, care a susţinut o mică prezentare a Timişoarei, urmată de discursul primarului Nicolae Robu, care a lăudat urbea de pe Bega pentru multiculturalitate.

10947680_1046736605342935_359872982_nTimişoara este cel mai puternic pol economic după Bucureşti. Timişoara este un centru academic puternic unde avem nu mai puţin de patru univesităţi de stat și altele particulare, cu un total de 50.000 de studenţi”, a spus Robu. După ce a a enumerat instituţiile culturale din urbea de pe Bega, edilul a subliniat că diverse culturi trăiesc în Timişoara în pace şi armonie. Nu au rămas nepomenite nici festivalurile găzduite de oraș.

Omul de afaceri Ovidiu Șandor a subliniat la rândul său că Timişoara trebuie să continue linia de modernizare. Momentul a fost marcat şi de un mic incident neplăcut. Apariţia europarlamentarului Laszlo Tokes a stârnit reacţii neplăcute printre participanţi. Soţia revoluționarului Lucian Căldăraru a izbucnit într-o criză de plâns, după ce Tokes a primit public mulțumiri pentru contribuţia de la 1989. Iulia Căldăraru s-a plâns că nu este normal ca urbea de pe Bega să fie reprezentată de Tokes. Şi-a luat revanşa în numele soţiei sale revoluţionarul Lucian Căldăraru, care a comentat de la microfon că revoluţia nu a fost făcută de Tokes şi că mulțumirile trebuie aduse societăţii civile şi oamenilor care au avut curaj. Evenimentul s-a încheiat cu un cocktail unde au fost servite preparate româneşti.

10958718_1046736888676240_744869888_n

Stejărel Ionescu- Timisoara

Distribuie acest articol Oficial Media
Share