În perioada 4 – 8 iunie 2018, Consiliul Județean Dâmbovița (CJD) desfășoară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, în 20 de unități de învățământ primar din județul Dâmbovița, activități educative ce urmăresc ca elevii să conștientizeze importanța unei alimentații sănătoase, bazate pe consumul atât de fructe și legume proaspete, cât și de lapte și produse lactate.
Acțiunile se vor derula în cadrul „Programului pentru școli al României”, finanțat prin Fondul European de Garantare Agricolă pentru anul școlar 2017 – 2018.

Elevii vor fi răsplătiți cu premii ce vor consta în diplome și cărți despre alimentația sănătoasă, un pachet de rechizite pentru fiecare participant, fructele și produsele lactate necesare activității de degustare. Produsele vor fi achiziționate de către Consiliul Județean Dâmbovița și vor fi livrate unităților de învățământ.
În cele 20 de școli din județul Dâmbovița, se vor organiza două concursuri de creație plastică: „Un măr pe zi, o viață sănătoasă” și „Laptele, un aliment sănătos”, la care vor participa 2.400 de elevi.
„Programul pentru școli al României” are două componente: pe de o parte, distribuția de fructe și / sau legume, lapte și produse lactate și produse de panificație și, pe de altă parte, desfășurarea de activități educative, întrucât simpla distribuție a produselor, în absența unor măsuri educative, nu este suficientă pentru a le imprima elevilor și preșcolarilor un stil de viață sănătos.
Dintre obiectivele „Programului pentru școli al României” amintim: conștientizarea preșcolarilor și elevilor, precum și sensibilizarea părinților – pentru a susține și promova o alimentație sănătoasă, bazată pe consumul de fructe și legume, lapte și produse lactate, un stil de viață sănătos și respectul față de viața personală, sănătatea proprie și a celorlalți; deprinderea și fixarea unor obiceiuri alimentare sănătoase în rândul copiilor și prevenirea diferitelor afecțiuni (obezitate infantilă, diabet și boli cardiovasculare), mediatizând avantajele cu caracter nutrițional și fiziologic ale aportului de vitamine și minerale prin consumul de fructe și legume în stare proaspătă, consumul de lapte și produse lactate; creșterea pe termen scurt și pe termen lung a consumului de fructe, legume, lapte și produse lactate în dieta copiilor; creșterea gradului de informare despre tipurile de produse alimentare locale și despre combaterea risipei de alimente.
Pe lângă activitățile de promovare a consumului de fructe și legume în școli, pe care le-a susținut și în anii precedenți, în acest an Consiliul Județean Dâmbovița demarează și acțiuni educative pe tema consumului de lactate. De asemenea, CJD își propune să încurajeze, și pe viitor, implicarea cât mai multor școli în activități de acest gen, deoarece, dacă vrem să devenim o generație sănătoasă pe termen lung, trebuie ca în primul rând noi să învățăm principiile unei alimentații sănătoase.
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista