Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt construite în stilul murus dacicus, şi sunt în număr de șase fortărețe dacice, ridicate între secolul I î.Hr.și secolul I d.Hr. pentru apărare și protecție contra cuceririi romane.

Rămășițele lor extinse și bine păstrate prezintă o imagine a Epocii Fierului viguroase și inovative. Imediat după 1990, vânătorii de comori au început să răscolească zona şi să prade pământurile strămoşilor noştrii

Cele șase fortărețe sunt:  (Sarmizegetusa Regia, Luncani – Piatra Roșie, Costești – Blidaru, Costești – Cetățuie, Căpâlna și Bănița), care au format sistemul defensiv al lui Decebal, şi fac  parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Dintre cele şase cetăţi cea mai importantă a fost Sarmizegetusa Regia, care a fost şi capitala statului dac, construită probabil la mijlocul secolului I î. Hr. Ea cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră și așezarea civilă, având zidurile ridicate în tehnica “murus Dacicus”,ce  înconjurau un mamelon aflat la 1000 de metri altitudine.

După cucerire, romanii au reamenjat cetatea, mărindu-i suprafața, fără a respecta însă traseul zidurilor dacice sau tehnica de construcție a acestora.

La cca. 100 m est de cetate, pe două terase, se află zona sacră, la care duce un drum pavat cu lespezi de calcar, calea de acces terminându-se într-o piațetă. În acest spațiu au fost amplasate sanctuare de plan rectangular și circular, unele fiind construite din piatră de calcar, iar altele din andezit.

Așezarea civilă formată din cartierele de est și de vest, se întindea pe câteva zeci de terase, constituind cel mai amplu complex de locuire dacică documentat până în prezent. Aici se aflau grupuri de locuințe, ateliere meșteșugărești, depozite, hambare, instalații de captare și distribuire a apei potabile. Într-una din aceste locuințe a fost descoperit celebrul vas ceramic cu ștampila “DECEBALUS PER SCORILO”.

De jur împrejurul cetăţii mamă, se află precum o salbă (puncte de apărare) celelalte cetăţi mai mici.

Una dintre acestea este şi Cetatea Costeşti, numită şi Cetăţuie, care este de fapt o fortificație, formată dintr-un val de pământ cu palisadă, lat cu baza de cca. 6–8 m și cu o înălțime de 2–2,5 m, care proteja partea superioară a dealului, platoul și terasele. Pe platou se află urmele a două turnuri-locuință, având  la bază, fundament  de piatră iar în partea superioară cărămizi (chirpici). O scară monumentală, din piatră fasonată, lată de 3 m, ducea la unul dintre aceste turnuri. Pe laturi era prevăzută cu jgheaburi pentru scurgerea apei, iar în față cu o poartă de lemn.

Cetatea de la Costești a fost reședința unora dintre regii geto-daci. Situată la intrarea pe valea Grădiștei, centrul de la Costești a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Grădiștea Muncelului.

A fost distrusă în timpul primului război daco-roman, în 102 p. Chr., însă imediat refăcută, însă nu a durat mult până a fost distrusă definitive, și abandonată în anul 106 p. Chr., odată cu cucerirea Daciei de către, romani. Ruinele ei au servit drept carieră de piatră pentru construirea castrului de la Bucium.

Cea de-a doua a fost Cetatea Costeşti – Blidaru, a fost ridicată pe un platou situat la SV de com. Orăștioara. de Sus (jud. Hunedoara), la alt. de 705 m, unde se află acum ruinele cetății dacice cu același nume, integrată în principalul nucleu al sistemului defensiv antiroman din zona Munților Orăștiei. Situată pe culmea Blidaru, fortificația cuprinde două incinte, unite între ele, având împreună șase turnuri puternice de observație.

Tot ca şi punct de observaţie a fost şi Cetatea Piatra Roşie, ce a fost ridicată întro zonă  submontană (832 m alt.) , tot în zona Munților Orăștiei, însă situată pe teritoriul com. Boșorod ,  fiind ridicată la finele sec. 1 a. Chr. și în sec. 1 p. Chr. Cetatea a fost prevăzută cu o dublă fortificație. Cetatea, ridicată din piatră, are formă patrulateră, cu laturile de 102 x 45 m, fiind prevăzută cu patru turnuri de apărare, situate în colțurile incintei, iar un al cincelea fiind situat la mijlocul laturii de est a fortificației.

Pe cea mai însorită coastă a dealului Muncelului, a fost ridicată aşezarea de la Feţele Albe, fiind  despărțită printr-o vale îngustă de Sarmizegetusa Regia. Alături de construcțiile civile trebuie remarcată existența aici a unui sanctuar circular cu stâlpi de piatră, descoperit pe terasa a IV-a. El a fost distrus, ca și așezarea, în urma unui mistuitor incendiu ce a avut loc, foarte probabil, în timpul celui de-Al Doilea Război Daco-Roman (105 – 106 d. Hr.).

Cetatea de scaun, Sarmizegetusa Regia, a fost considerată şi central spiritual al poporului dac, dar şi centrul politic, militar şi religios al regatului dac. Cetatea este situată pe vârful unei stânci cu altitudinea de 1.200 metri. Fortăreaţa de la Sarmizegetusa era, de fapt, un patrulater construit din blocuri masive de piatră, ansamblate după modelul murus dacicus. Concret, zidul cetăţii era format din două ziduri paralele din piatră masivă, între care era aşezată o umplutură din lut şi din pietriş. Cele două ziduri erau legate prin intermediul unor bârne de stejar, ale căror capete erau sculptate în formă de coadă de rândunică. Uneori, capetele bârnelor erau întărite cu plumb. Incinta fortificată îngloba cinci terase suprapuse, cu o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi. Zidul cetăţii avea o grosime de trei metri şi o înălţime de 4-5 metri. Spre vest de incinta fortificată se întindea o mare aşezare civilă, care era capitala regatului dac. Suprafaţa acestei aşezări civile este de aproximativ trei kilometri pătraţi. Acolo se aflau locuinţe civile, ateliere de meşteşugari, magazii, bazine, dar şi rezervoare cu apă. În partea cealaltă a aşezării civile, la o distanţă de aproximativ 100 de metri de cetatea dacică, se află un complex de cult. Cel mai remarcabil sanctuar are forma unui soare confecţionat din andezit. Sanctuarul era utilizat pentru adorarea zeilor dacilor. Apogeul dezvoltării Sarmizegetusei a fost atins în timpul regelui Decebal, care care avea să fie înfrânt definitiv de către romani în anul 106.

Drumul spre Sarmisegetuza era păzit de numeroase cetăţi şi turnuri, iar cetatea avea un aspect grandios. Pe o lungime de aproape şase kilometri, versantul de sud al Muntelui Grădiştea era tăiat în mai multe terase succesive, pe care erau ridicate numeroase clădiri din piatră şi din lemn. Capitala era deservită de o reţea foarte bună de drumuri, conducte de apă şi canale de drenaj, semn al gradului înalt de civilizaţie materială atins de daci. Ca o curiozitate, arheologii au descoperit un imens decantor pentru apă din lemn de brad, cu o capacitate de 3.000 de litri.

După cucerirea romană, în cetatea dacică a fost instalat un detaşament de tip vexilatio din Legiunea a IV-a Flavia Felix, care a supravegheat demantelarea fortificaţiei şi distrugerea aşezării civile.

Atât în zona cetăţilor dacice cât şi în afara perimetrului acesteia ai fost descoperite brăţări dacice din aur, monede de aur (kosoni), unelte şi diferite piese ce se află în Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane de la Deva.

Din municipiul Orăştie se ajunge foarte uşor cu maşina la Cetăţile dacice, drumul fiind asfaltat până în incinta acestora.

Stejarel Ionescu

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

Distribuie acest articol Oficial Media