Trăim într-o țară civilizată?! Sunt responsabili și competenți „oamenii” care ne conduc?! Avem toată buna credință a oricărui om de bun simț, dar ne lăsăm târâți, din prea multă decență, într-o mocirlă infectă, infernală, pentru care unora („demnitari” pe numele lor) li se pare că ar trebui să și mulțumim recunoscător. De la nivel înalt pornire, toate merg „ca pe roate”.
Se întâmplă toate astea în România lui 2018?! Încă permitem grotescului să aibă statut de lege guvernatoare peste Români?! E… un vis urât, nu?
Iată câteva cuvinte -de mare dezgust, dar și revoltă- pe pagina oficială a Societății Artiștilor Figurativi din România:
„Expoziția SAFR la Galeria Regală a Centrului Internațional de Conferințe Casino Sinaia, inclusă de anul trecut în programul expozițional al galeriei în luna august a acestui an, dintr-un motiv halucinant pentru noi nu a mai putut fi organizată. Practic, dintr-un management defectuos și dintr-o lipsă impardonabilă a abilităților de comunicare la cel mai înalt nivel al reprezentanților galeriei, expozanții au fost puși în fața unei situații jenante, umilitoare chiar, ca înaintea zilei premergătoare deplasării către Sinaia, după mesaje insistente din partea noastră, să afle că, de fapt, cel mai important punct din angajamentul luat de către galerie nu mai poate fi asigurat. Pentru organizarea acestei expoziții, pe lângă punerea la dispoziție a spațiului expozițional, reprezentanții galeriei s-au angajat să asigure cazarea pentru două nopți a membrilor noștri expozanți și să facă rezervarea altor două camere pentru cei doi invitați – expozanți deopotrivă – în nopțile de 3 și respectiv 4 august a.c.. și a căror plată nu mai intra în sarcina gazdei noastre dar aveam nevoie de asigurarea rezervării.
Menționăm faptul că pentru organizarea acestei expoziții au fost trimise special lucrări din Suedia și respectiv Italia și toți membrii SAFR expozanți s-au pregătit temeinic pentru a prezenta lucrări de pictură, sculptură și grafică în premieră. Mulți dintre dumneavoastră ați așteptat acest eveniment, alții ați făcut deja deplasarea în Sinaia în speranța că veți putea asista la deschiderea expoziției noastre. În numele bunului simț, ne cerem scuze pentru această situație stânjenitoare.”
Sincer, e fără comentarii!
Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista