Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Cereti si vi se va da! Bateti si vi se va deschide!

images“…..Să revenim, însă, un moment, mai întâi, asupra frazei din Evanghelie : “Cereţi şi vi se va da… căutaţi şi veţi afla… bateţi şi vi se va deschide…”. Aceste ordine par foarte simple. De exemplu, să ceri… ce nu cerem noi ? Avem părinţi, prieteni, iubiţi şi, din cauza lor, cerem lui Dumnezeu, lumii invizibile, naturii, tot ce suntem capabili să imaginăm. Dar iată că, în ciuda insistenţei noastre, nu primim ceea ce am cerut, atunci suntem decepţionaţi şi tragem concluzia că lumea invizibilă este foarte nedreaptă cu noi. De câte ori am cerut aşa fără rezultate ! De ce ? Pur şi simplu fiindcă nu cunoaştem legile.

Atunci când vrem să facem cumpărături într-un magazin, ne adresăm vânzătorului, este adevărat, dar trebuie, de asemenea, să dăm ceva în schimbul celor cerute. Dacă nu vrem să plătim, suntem refuzaţi pentru cel mai mic lucru. În natură, în lumea invizibilă, totul se întâmplă ca în magazinele din planul fizic. Lumea invizibilă va spune. “Daţi inima lui Dumnezeu şi El vă va da totul în schimb”. Voi răspundeţi însă: “Nu pot, am dat-o deja la altcineva… Am o soţie, copii, sau o amantă adorabilă, şi nu mai am inimă de dat”. Iată de ce rugăciunile voastre nu sunt niciodată împlinite ! Vă imaginaţi întotdeauna că veţi putea obţine ceva fără să daţi nimic în schimb. Este imposibil. “Cereţi şi vi se va da” implică mai întâi un dar venind de la voi. Trebuie să daţi o parte din atenţia voastră conştientă, din timpul vostru, din strădaniile voastre zilnice, din gândurile voastre, din sentimentele voastre, şi atunci veţi primi…

Căutaţi şi veţi afla”… Iisus a spus de asemenea: “Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge”. Trebuie, deci, să căutaţi atât timp cât există lumină. Un mare număr de savanţi şi filozofi îl caută pe Dumnezeu în mod sincer, dar o fac în timpul nopţii. Ei vor să vadă soarele, dar după ora apusului… Atunci, cum să-l găsească ? După câteva cercetări, au tras concluzia că nu există soare în natură; această afirmaţie, spun ei, este confirmată de patruzeci sau cincizeci de ani de observaţii riguroase, iar în momentul morţii ei declară: “Nu am găsit soarele”. Esenţialul culturii actuale este o cercetare continuă în obscuritate. Chiar şi viaţa oamenilor este aranjată, în aşa fel, încât să se desfăşoare în timpul nopţii. Eu vorbesc, însă, mai ales, din punct de vedere simbolic. Dacă nu aţi găsit soarele (adică sensul vieţii) în timpul a numeroşi ani, înseamnă că duceţi o existenţă nocturnă şi vă culcaţi în momentul în care răsare pentru a nu-l vedea.

Bateţi şi vi se va deschide”. Acest precept este legat de urechi. Cunoaşteţi structura urechilor. Sunetele pătrund în urechea noastră prin canalul auditiv şi se propagă prin intermediul timpanului şi a oscioarelor până la urechea internă. Dacă frecvenţa sunetului este prea slabă (infrasunete) sau este prea ridicată (ultrasunete), nu auzim nimic, pentru că urechile noastre nu percep decât o parte din spectrul de frecvenţă a sunetelor.

Am văzut că organul lui Corti este construit ca o serie de corzi de diferite lungimi care vibrează în rezonanţă cu undele ce sunt de aceeaşi frecvenţă vibratorie. Este o lege fizică, dar şi o lege psihică. Peste tot, în univers, fiecare fiinţă, fiecare obiect, intră în rezonanţă cu noi dacă are vibraţii de natură identică cu ale noastre. Iată de ce, dacă prin gândurile, sentimentele, dorinţele noastre, emitem unde de frecvenţă înaltă sau joasă, primim unele la fel.

{ O. M. Aivanhov}

Niculina Gheorghita

Distribuie acest articol Oficial Media
Share