15/04/2021

POLUAREA PSIHICA- Cum sa folosesti PUTEREA GANDULUI

exercitii-pentru-creierToată lumea gândeşte, dar cum o face?… Dacă se mută deseurile dintr-o grămadă, se simte un miros neplăcut. Ei bine, la fel se întâmplă, în cele mai multe cazuri, când oamenii gândesc: ei mută deseurile şi acest lucru infectează atmosfera! Toţi gândesc, nu există nici un om care să nu gândească, dar gândurile oamenilor plutesc ca frunzele în vânt. Mulţi gândesc cum să înşele, să fure, să omoare. Zi şi noapte oamenii se servesc de gândirea lor dar, cum ei nu ştiu să se servească de ea, aceasta nu prea le foloseşte; şi, nu numai atât, dar ea îi conduce spre derută şi distrugere. Să gândeşti cu adevărat înseamnă să ştii mai întâi la ce să te gândeşti, şi cum să gândeşti.

Gândirea este o forţă, o putere, un instrument pe care Domnul l-a dat omului pentru ca acesta să poată deveni creator asemenea Lui, adică un creator de frumuseţe, de perfecţiune. în realitate, prin gândirea sa, omul poate să atingă tot felul de materiale, de chintesenţe, de creaturi, fie din lumea divină, fie din lumea infernului, iar acela care nu ştie că gândirea este creatoare va avea, deseori, preocupări negative şi neplăcute şi astfel se va distruge pe sine însuşi.

De aceea, singurul lucru important este să fii conştient şi să ştii dacă ceea ce faci cu gândirea este cu adevărat folositor pentru propria persoană şi pentru lumea întreagă sau, dimpotrivă, vătămător. Astfel, va trebui să vă îngrijiţi, fără să vă tulburaţi, ca gândurile şi dorinţele voastre să se împlinească. E sigur, mai devreme sau mai târziu ele se vor realiza; şi dacă ele sunt rele, în ziua în care se vor împlini, veţi deveni victima lor. Din nefericire, natura omenească nu este încă foarte evoluată, iar primele dorinţe omeneşti – atunci când apar mijloace şi posibilităţi – sunt în folos şi sens personal, pentru achiziţii egoiste. Iată care este pericolul. Din acest motiv, în trecut, Iniţiaţii preferau să păstreze tăcere asupra acestei probleme a puterii gândului; ei nu revelau aceste lucruri decât discipolilor a căror puritate şi stăpânire de sine o cunoşteau. Dar, fie că li se relevă sau nu aceste lucruri, oamenii folosesc inconştient această putere a gândului. Fie că ştiu sau nu, ei gândesc, doresc, râvnesc, îşi imaginează. Deci, dacă nu li se explică nimic, acest lucru nu va constitui o protecţie, nici pentru ei nici pentru alţii; de aceea este de preferat să-i instruiţi, dar avertizându-i că se află în posesia unor mijloace care pot fi extrem de puternice.

De asemenea, ceea ce ar trebui să ştiţi este faptul că gândurile şi sentimentele atât de murdare cu care oamenii îşi petrec timpul, împrăştiindu-le în jurul lor, fac din atmosfera psihică a pământului o adevărată mlaştină. Ce este o mlaştină? Un loc pe care nici o apă curgătoare nu vine să-l purifice, unde mişună gângănii de tot felul: ele îşi iau hrana şi îşi aruncă excrementele în aceeaşi apă, unele absorbind murdăria altora. Iată din ce este constituită omenirea: din viermi, din mormoloci, din broscuţe aflate într-o mlaştină, pe cale să-şi arunce murdăriile, înghiţindu-le pe cele ale vecinului: şi astfel apar boala, ura, senzualitatea, necinstea, gelozia, lăcomia… Oamenii nu văd, dar, dacă ar fi clarvăzători, ar vedea forme oribile, negre, vâscoase ce ies dintr-o masă de creaturi, mergând mai târziu să se acumuleze în straturile atmosferice. Se poate face această experienţă, atunci când te apropii de oraşe, după un concediu la munte. Când eşti obişnuit cu puritatea munţilor, acolo unde trăiesc entităţi foarte luminoase, nu se poate să nu simţi coborând toţi norii care plutesc deasupra oraşului. Chiar şi atunci când atmosfera este clară se văd, se simt aceşti nori: ceva întunecos şi dens care acoperă oraşul.

Din ce în ce mai mult ne plângem de poluare: oamenii de ştiinţă sunt alertaţi, descoperă că totul este poluat: pământul, apa, aerul, iar plantele, peştii, animalele sunt pe cale de dispariţie. Ei nu mai ştiu cum să mai îndrepte toate acestea. De altfel, chiar dacă ar găsi mijlocul, acesta nu ar ajunge decât să amelioreze situaţia exterioară, ceea ce este insuficient. Deoarece, în lumea spiritelor se propagă, la fel, miasme care sunt pe cale să omoare omenirea, iar dacă oamenii ar fi cu adevărat sensibili, ei ar simţi că atmosfera lumii psihice este mai greu de respirat decât cea a lumii fizice. Ne plângem de gazul de eşapament al maşinilor. Dar, oamenii nu fac nimic altceva decât să otrăvească atmosfera spirituală cu gaze toxice: prin gândurile lor necurate, prin sentimentele lor de ură, de gelozie, de furie, de senzualitate( Citește și despre agresiunea sexuală imaginară). Tot ceea ce mucegăieşte şi putrezeşte în om, ca gânduri şi sentimente necurate, produce degajări de gaze urât mirositoare şi asfixiante.

Mereu acuzăm maşinile, dar oare ce înseamnă maşinile, pe lângă cele cinci miliarde de fiinţe neştiutoare, care nu au învăţat niciodată să-şi stăpânească viaţa interioară?

Dacă acum există atâţia bolnavi, acest fapt nu se datorează numai poluării aerului, apei şi hranei, nu. Dacă atmosfera psihică nu ar fi atât de poluată, fiinţa omenească ar ajunge să neutralizeze toate otrăvurile exterioare. Răul vine, mai întâi, din interior. Când fiinţa trăieşte în armonie, forţele pe care le are în interior reacţionează şi resping impurităţile, chiar şi în planul fizic, iar organismul ajunge astfel să se apere.

Deci, punctul slab se găseşte mai întâi în interior, şi puţin câte puţin această slăbiciune sfârşeşte prin a se manifesta, de asemenea, în exterior. Luaţi exemplul cuiva care are o credinţă extraordinară şi un sânge foarte curat: el poate să trăiască printre leproşi, tuberculoşi, ciumaţi şi nu va fi contaminat. In timp ce alţii, chiar dacă fug să scape, sunt atinşi de microbi! Da, pentru că în interior ei au ceva ce mucegăieşte şi acest mucegai este o hrană pentru microbi. Eu v-am explicat, deja, că puritatea sângelui, a gândului suprimă toate condiţiile favorabile pentru nedoriţi, chiar şi în plan fizic. In timp ce, dacă răul a pătruns deja în gânduri, sentimente, în inimă, în dorinţe, atunci aici găsim o poartă deschisă iar bolile se pot strecura mai uşor în plan fizic, făcând ravagii! Ştiinţa nu a înţeles încă acest lucru, ea a rămas la acest subiect cu mult în urmă. Asupra tuturor celorlalte puncte ea a avansat foarte mult, trimite maşini şi oameni pe alte planete, dar în explorarea lumii interioare ea se află în urmă. De aceea, nu mai există oameni sănătoşi pe pământ. In interior, trebuie să introducem puritatea: în gânduri, în sentimente, în dorinţe, în priviri, în cuvinte. în gesturi. Toate emanaţiile trebuie să fie schimbate, îmbunătăţite.

Cum să nu ne dăm seama că poluarea nu există numai în plan fizic? Există oameni care, fără să vă atingă, vă pot îmbolnăvi numai prin emanaţiile lor. Dacă ar exista laboratoare cu aparate atât de perfecţionate, s-ar putea verifica cum anumite emanaţii fluidice ale oamenilor sunt capabile să asfixieze mici animale. Şi, s-ar putea face şi constatarea inversă: emanaţiile unei fiinţe spirituale sunt binefăcătoare pentru toate creaturile, chiar pentru pietre, pentru plante, pentru animale! Prezenţa ei dezinteresată, plină de iubire, va acţiona favorabil asupra celor ce-o înconjoară, pe când numai simpla prezenţă a unui criminal i-ar influenţa negativ. Chiar şi spiritele care au părăsit pământul vin aproape de ea, pentru a se hrăni cu emanaţiile ei. Atmosfera pământului nu a devenit complet irespirabilă datorită unor astfel de fiinţe, care nu se gândesc decât cum să răspândească în jurul lor pacea şi lumina.

Cum să-i înveţi pe oameni să-şi stăpânească gândurile, dorinţele, pentru a nu mai polua atmosfera şi regiunile eterice? Ei nu sunt suficient de vigilenţi, nici măcar pentru a evita poluarea planului fizic, dar, mai ales pe cea a planului psihic, pe care nici nu îl văd; ei continuă să emită gânduri urâte, sentimente urâte, care vor pătrunde în toate persoanele întâlnite.

Natura este un organism viu din care noi facem parte, fiecare fiinţă omenească fiind o celulă situată undeva, într-o parte a imensului organism cosmic ce o suportă, o hrăneşte, o întăreşte. Dacă se conduce ca o fiinţă răufăcătoare care otrăveşte atmosfera, ea devine un fel de tumoare în acest organism. Şi, cum natura nu poate suporta un individ care fără încetare crează focare de infecţie, ea face curăţenie, iar individul este expulzat. Orice aţi crede, natura ştie să se apere! Trebuie deci să gândim, să trăim în armonie în acest corp universal în care suntem „găzduiţi şi hrăniţi”.

A trăi în armonie cu natura înseamnă să ne luăm precauţii pentru a produce mai puţină murdărie, mai puţine resturi şi să emitem gânduri pure, luminoase, binefăcătoare. Cum lucrurile nu rămân niciodată în acelaşi loc, ci se propagă, aceste unde purificatoare constituie o binecuvântare pentru omenire, dar unde se găsesc fiinţe luminoase care vor să îndeplinească bine această muncă? Nu există multe; fiecare este ocupat cu propriile interese şi încearcă să reuşească cu orice preţ, cu lovituri de pumn, de unghii, de dinţi şi de picioare. Peste tot se întrebuinţează aceste arme pentru a deschide o cale. Dar cât de costisitoare este această atitudine pentru umanitate?”

POLUAREA PSIHICĂ,
Omraam Mikhael Aivanhov

Din volumul: „Puterea gândului”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share