Reprezentanții partidului PRO ROMÂNIA – Organizația Județeană Dâmbovița continuă dialogul cu partenerii sociali, în vederea agreării unor poziții comune față de teme importante de interes social si economic.

În acest sens, vineri, 1 martie 2019, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Uniunii Sindicale Teritoriale – Filiala Dâmbovița din cadrul Confederației Naționale „Cartel ALFA”. Din partea PRO ROMÂNIA au participat Adrian Țuțuianu (senator), Oana Vlăducă (deputat) și Georgică Dumitru (fost deputat, coordonator).
Senatorul Adrian Țuțuianu scrie pe contul de facebook:
Am avut astăzi, alături de colegii mei, Georgică Dumitru si Oana Vlăducă, o întâlnire cu reprezentanții Uniunii Sindicale Teritoriale – Filiala Dâmbovița din cadrul Confederației „Cartel Alfa”.
Am discutat despre probleme de interes economic și social, care privesc dezvoltarea județului Dâmbovița, precum și despre evenimentele electorale din anii 2019-2020.
A fost un schimb util de opinii, iar pentru noi, PRO ROMÂNIA, ca partid de centru-stânga, sindicatele reprezintă un partener privilegiat de dialog, important în construcția programului politic și de guvernare.
Citește și: PRO România Dâmbovița – Prima conferință de presă după aderarea senatorului Adrian Țuțuianu
PRO România Dâmbovița în dialog cu partenerii sociali
”Discuția a privit subiecte naționale de interes economic și social, problemele industriei naționale de apărare care afectează în mod direct societățile de profil din județul Dâmbovița, precum și situația politică națională, evenimentele electorale din anii 2019 și 2020, respectiv modul cum vor afecta acestea deciziile executive în plan economic.
Citește și: Cătălin Olteanu- Vin foarte mulți oameni alături de noi
PRO ROMÂNIA își reafirmă profilul de partid de centru-stânga, iar sindicatele reprezintă un partener privilegiat de dialog, important în construcția programului politic și de guvernare”, se menționează în comunicatul de presă al PRO ROMÂNIA Dâmbovița.
Search Results for: pro romania dambovita
Adrian Țuțuianu despre ordonanța lăcomiei: ”Un asemenea mod de legiferare este de neadmis”
Mult disputata ordonanță 114/2018 a fost adusă în discuție la sediul Pro România Dâmbovița, în conferința de presă din 18 februarie 2018. Senatorul Adrian Țuțuianu despre ordonanța lăcomiei: ”Un More…
Cătălin Olteanu, Pro România: Liviu Dragnea a fost huiduit la Congresul PES
”Socialiștii europeni au început sâmbătă campania electorală pentru Parlamentul European, din 2019, prin desemnarea oficială a lui Frans Timmermans, în prezent vice-președinte al Comisiei Europene, pentru More…
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului