Senatorul PSD, Titus Corlățean a prezentat în conferința de presă de astăzi, o situație a exporturilor din România, realizată pe baza unor statistici întocmite de Moneycorp, o companie specializată in schimburi valutare și plăți internaționale.
”În anul 2019, exporturile României au ajuns la un record de peste 70 de miliarde de euro, este evaluarea experților internaționali, predictibilă în acest an.
Domeniile record de export sunt cele care folosesc inteligență și valoare adăugată și poate că ăsta este cel mai mare beneficiu pe care am reușit să-l obținem în acești ani din punct de vedere al exporturilor.
Pentru că exporturile României din ultimul an, și mai ales în 2019, se bazează pe sectorul automotive -Dacia, Renault, Ford și producătorii de piese auto, și avem și în Dâmbovița astfel de producători, au șansa de a fi în acest an principalul vector de creștere a exporturilor, după ce în 2018 au asigurat 18,8% din volum, aproximativ 12,7 miliarde de euro, în creștere cu 13% față de anul trecut.
Al doilea segment de creștere a exporturilor, industria prelucrătoare, va contribui la recordul istoric din 2019, cu peste 30% din volumul exporturilor. Iar agricultura, sectorul zootehnic, cu peste 6%.
Piața românească de software – un motor de dezvoltare economică
În special dupa 2001, când guvernul PSD a eliminat taxele și impozitele. În ce privește exporturile de software și servicii IT, în 2019 se va atinge valoarea de 4 miliarde de euro, cu 1 miliard de euro mai mult decât în 2017.
Exporturile de mașini și aparate și echipamente electrice, cu un procent de 28,7 % din volumul exporturilor in 2018, in crestere cu 9,1 % pentru anul acesta. ” a declarat senatorul PSD.
”Este proba supremă a unei bune guvernări, care exportă susținut, asta înseamnă o economie performantă. Vedem în acest sens, cât de absurdă este fixația lui Iohannis, potrivit căreia, PSD a eșuat.” a concluzionat Titus Corlățean.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate