Universul vorbește cu noi, dar trecem orbi și surzi

E o bucurie sfântă și o surpriză cu atât mai izbitoare în mod plăcut însăși revelația. Poți crede sau nu, drumul spre tine -unica Golgotă spre care tu ai purces la momentul nașterii- este în întregul lui o revelație. Nu încetezi -dacă ai un minimorum de fină percepție- să fii fascinat de lumea pe care o descoperi și care te formează printr-o perpetuă șlefuire a sinelui, o perpetuă ciocnire a ta cu celelalte entități-indivizi, deci cu societatea. Situațiile în care te afli la diferite momente în viața ta vorbesc cu tine.

În momentul în care scriu aste rânduri, traversez săptămânile premergătoare sfintelor Sărbători de Paști. Această sărbătoare, ca dealtfel și celelalte de la fel de mare sau mai mică anvergură, poate părea că are conotații religioase doar. Dar o asemenea abordare e atât de simplistă! Cele 7 săptămâni de post -pe care unii dintre noi îl respectăm pe cât putem fiecare de riguros, sunt săptămâni în care ne apropiem de Dumnezeu, fie că îl numim astfel sau îi spunem Univers, Natură, Creație etc. Postul în sine este nimic altceva decât înfrânare, iar înfrânarea face ca spiritul nostru să atingă ezoteristic înălțimi spirituale. De fapt -într-o exprimare simplă- „dăm mâna cu noi”, aceia ce putem fi, iar faptul că avem în noi inepuizabile resurse de surprize ce ni se revelează odată postind ne face să dobândim o anume curiozitate și chiar bucurie în privința îndeplinirii acestui canon care nu e atât de greu de împlinit. El nu este nici pe departe un supliciu și nici ridicol nu este să te supui lui, ci o cale prin care ne purificăm spiritul întru sănătate fizică, psihică, spirituală.

Nimic nu este întâmplător, iar dacă analizăm mistic, vedem în viața de zi cu zi a societății dar și a fiecărui individ în parte așa numitele „semne”. Pe toate căile ni se spune. Universul vorbește cu noi, dar trecem orbi și surzi, nepăsători; eventual blagoslovim cu sudalme Creația, Creatorul, îndârjindu-ne mai tare în ateism, păgânism, satanism.

Într-o zi ne vom da seama că de fapt nu cu El avem de săvârșit răfuială, ci cu noi înșine, cu lăuntricul plin de noxe, gălăgios în detrimentul lui. Cum să auzi ce ți se spune dacă în tine e larmă?! Tăcere! E nevoie lăuntric de tăcere; și de cățăriș lăuntric e nevoie. La tine însuți ai de ajuns. Fii mai atent la ce ți se spune, că tare mare însemnătate au „semnele” ce le lași să treacă pe lângă tine indiferent, fără să le observi. Vezi-le! Auzi-le! Înțelege-le!

Apropie-te mai mult, din ce în ce mai mult, de tine însuți pe orice cale, vorbește cu tine, împrietenește-te cu tine, căci tu ești fărâmă din El, Acela -Unul. Dacă vrei Lumină în viața ta, taci, ascultă, învață!

Iubește! Iartă! Dăruie!

Necondiționat!

Dezinteresat!

(Dana Staicu).

Dana Staicu

Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

Distribuie acest articol Oficial Media