Organizația PSD Dâmbovița anunță că începând de astăzi, 16.05.2019, domnul Cătălin Olteanu a părăsit Pro România, partidul condus de Victor Ponta, pentru a se alătura echipei PSD Dâmbovița.
Decizia domnului Olteanu vine în contextul în care acesta nu se mai regăsea în modelul de politică practicat de Pro România, o politică bazată mai degrabă pe atacuri la persoană și mai puțin pe soluții reale pentru România în Uniunea Europeană.
Domnul Olteanu va participa alături de noi la campania electorală și va fi prezent în aceste zile în județ pentru a promova măsurile reale propuse de PSD, măsuri în care crede și care definesc, în opinia domniei sale, cel mai bine parcursul european al României.
Venirea domnului Olteanu alături de noi confirmă pe deplin faptul că Partidul Social Democrat este singura formațiune politică din România care poate să ofere României o voce mai puternică în Uniunea Europeană.
La venirea sa în PSD Dâmbovița, domnul Olteanu a declarat:

”Am intrat în politică pentru că doresc să schimb în bine viața românilor, am intrat în politică din patriotism și pentru că întotdeauna am știut că România merită mai mult în Uniunea Europeană. Am descoperit că, din nefericire, platforma Pro România nu este un loc în care să duc la îndeplinire aceste obiective. De aceea, mă alătur, astăzi, organizației PSD Dâmbovița. Am descoperit aici tipul de mentalitate pe care îl caut în politică și o echipă de oameni puternici și uniți care vor să pună umărul la destinul României în Uniunea Europeană.”
PSD Dâmbovița
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026