ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII (ZEIO) 2019
Ziua Europeană Împotriva Obezității (ZEIO) este o platformă de campanie a Asociației Europene pentru Studiul Obezității, cea mai importantă organizație europeană responsabilă de cercetarea în domeniul obezității.
Anual, în a treia sâmbătă a lunii mai este marcată Ziua Europeană de prevenire a obezității, dedicată conştientizării problemelor asociate şi cauzate de această afecţiune.
Cu ocazia ZEIO, comunitățile din sănătate, cele ale pacienților și cele politice își adună forțele pentru a crește gradul de informare și conștientizare în ceea ce privește obezitatea și multe aIte afecțiuni asupra cărora aceasta are impact.
ZEIO a avut loc pentru prima dată în 2010, iar de atunci se desfășoară în fiecare an în a treia sâmbătă a lunii mai.
Tema pentru 2019 este Împreună Împotriva Obezității, iar sloganul este Să acționăm pentru un viitor mai sănătos! Scopul campaniei este creșterea numărului de persoane informate în privința riscurilor pentru sănătate pe care le prezintă supragreutatea, a nutriției dezechilibrate, precum și a gradului de informare a profesioniștilor din sănătate asupra problematicii obezității și metodelor de management al pacienților cu obezitate.
Mai multe rapoarte științifice au arătat că, în cazul în care obezitatea și supragreutatea continuă să crească în ritmul alarmant de până acum, acest fenomen va afecta mai mult de jumătate din cetățenii europeni până în anul 2030. În unele țări, procentul ar putea ajunge la 90%.
Printre statele membre ale UE pentru care sunt disponibile date, cele mai mici ponderi ale obezității în 2014 în rândul populației cu vârsta de 18 ani și peste s-au înregistrat în România (9,4%) și Italia (10,7%), înainte de Olanda (13,3%), Belgia și Suedia (ambele 14,0%). La polul opus al scalei, obezitatea a afectat mai mult de 1 din 4 dintre adulții din Malta (26,0%), și aproximativ 1 din 5, în Letonia (21,3%), Ungaria (21,2%) și Estonia (20,4%).
Urmărind evoluția prevalenței obezității la adulți la noi în țară în perioada 1975-2016, se observă o tendință anuală de creștere a acesteia, de la 8,3% în 1975 la 22,5% în 2016.
Pentru celebrarea Zilei Europeane Împotriva Obezității (ZEIO), Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dâmboviţa, în colaborare cu Scoala Postliceala Sanitara” Carol Davila” Targoviste, Filiala de Cruce Roşie Dâmbovita si Scoala Postliceala Sanitara „Christiana” Targoviste, organizează în Piaţa Tricolorului, un Stand de sanatate in data de 20.05.2019, orele 9:00-12:00, unde se va masura TA si glicemia, iar voluntarii vor distribui materiale informative despre obezitate și riscurile acesteia.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate