Teatrul Tony Bulandra vă așteaptă, duminică 26 mai, de la orele 19:oo în Sala Mare, la „o comedie a ceea ce ar putea fi” – Trei surori ?
de: A.P. Cehov
traducerea: Raluca Rădulescu
regia artistică: Aleksandar Ivanovski
scenografia: Valentin Codoiu
în distribuție: Mihaela Trofimov | Andreea Tănase | Elisabeta Râmboi | Ilie Iordan | Ana Maria Carablais | Dan Alexandru Nastase | Farcas Bogdan | Liviu Pintileasa | Puiu Jipa | Radu Campean | Ștefan Pavel | Cristian Olaru | Cristina Dumitra | Carmen Ionescu

Piesa lui Cehov, Trei surori, este o comedie a ceea ce ar putea fi.
Personajele trăiesc, asemenea nouă, într-o lume destabilizată, o lume aflată în prăbușire din toate punctele de vedere, o lume însetată de o nouă ordine. Focul din cel de-al treilea act ne zguduie existența. Se duce un război mut în jurul nostru care devine, pe nesimțite, din ce în ce mai prezent. Spațiul privat, pe care l-am dominat atât de superiori, este acum cucerit încetul cu încetul, abuzat, violat. Ce putem face? Ce ar trebui să facem? Cum ar trebui să trăim în această lume nouă?
Urmărim zbuciumul personajelor lui Cehov, dar ele continuă să arate înspre noi. Timpul scapă printre degete fără milă, îngropându-i în întrebări fără răspuns. De ce dragostea lor nu este de ajuns? Sunt captivi în realități individuale diferite, fără ca măcar amintirile să coincidă – ce ar trebui să își amintească și cum?
Piesa este un terifiant și brutal poem care ne vorbește despre cum să fim mai simpli, mai autentici, mai noi înșine.
Poți comanda bilete online aici:
☛ Bilete online: https://www.eventim.ro/ro/bilete/trei-surori-targoviste-teatrul-municipal-tony-bulandra-1121549/performance.html
______________________________________________________
Sau aici:
☎️ Telefonul agenției de bilete a teatrului: 0245.210.046;
✆ WhatsApp: 0799.759.012;
? E-mail: rezervari@tonybulandra.ro
? Agenția de bilete a teatrului: Bulevardul Regele Carol I nr. 43
? Program de lucru: L – D: 09.oo -19.oo
? sursa: www.tonybulandra.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026