Mc Ranin și forța de a stabili definiții. Sonata Kreutzer

Sonata Kreutzer este producția prin care Mc Ranin își etalează forța de a stabili definiții. Pentru a deveni reper în teatru este necesar un act de pionierat, o nebunie ca a lui Pozdnîșev, ca a lui Lev Tolstoi si, implicit, ca a lui Mc Ranin.

Pozdnîșev este o victimă a propriei neputințe sau un vizionar criminal. Un personaj ciudat – profet sau nebun- ales de Mc Ranin pentru un proiect regizoral unic în teatrul românesc.

Nuvela controversată a lui Tolstoi a fost cenzurată de autoritățile ruse de la apariția din 1889 și până aproape de zilele noastre. Atât în Rusia cât și în alte țări. Opera autorului rus este un studiu al efectului sexualității în viața de cuplu. Deși poate părea o simplă proză scurtă, personajele Sonatei Kreutzer au devenit studiu de caz pentru părinții psihologiei moderne.

Mc Ranin – Sonata Kreutzer

Primul element de care mă lovesc ca șobolan al galeriilor teatrului este scena, decorul. Totul este imaculat. În dreapta un pian alb, alb ca laptele. Puritate. Vagonul este o casă cu fiecare colț bine șlefuit, segmente și triunghiuri, ferestre și o bancă pentru călători. Piramida cu patru laturi este căzută cu vîrful înainte. Cosmic. Vărful nu se termină – el continua cu o frescă extradimensională de un albastru a la Sabin Bălașa și am deja senzația de ”sală a pașilor pierduți”.

Luminile clare, aprinse, obiectele în culori care dau senzația de mișcare, de acțiune, de viață. Nimic nuanțat, nimic gri, nu prevestește haosul mental, lupta înterioară a lui Pozdnîșev. Formele și culorile scenei îl reprezintă cel mai bine pe Truhacevski, interpretat excelent de Mircea Silaghi. Elegant, amabil, detașat și cu o atitudine nobiliară, muzicianul devine el însuși instrumentul geloziei lui Pozdnîșev:

„Femeile, mai cu seamă acelea care au trecut prin şcoala bărbaţilor, ştiu foarte bine că discuţiile despre subiecte înalte sunt doar vorbe, şi că bărbatului îi trebuie trupul şi tot ceea ce ajută să prezinte acest trup în lumina cea mai atrăgătoare. Şi ele tocmai asta fac. Căci dacă am da deoparte obişnuinţa pe care o avem faţă de această neruşinare, care a devenit pentru noi o a doua natură şi am privi viaţa claselor superioare aşa cum este, cu toată neruşinarea ei, ne-am da seama că toată societatea noastră nu e decât o casă de toleranţă.”

Aici Iulia Verdeș vine să confirme tot ceea ce avocatul, femeia și negustorul dezbăteau despre condiția femeii între gări. Chiar dacă regizorul târgoviștean renunță pe scenă la călători, ei se află în rândul publicului spectator. Natalia vrea libertate, Natalia repetă ”vreau să trăiesc!”. Frumusețe, dorință, temeri, neîmpliniri, suferință, dedicare. Un joc perfect al Iuliei Verdeș.

Mc Ranin pune în scenă Sonata Kreutzer ca o devoalare a subiectelor tabu ascunse de societate de-a lungul vremurilor. Și nu cred că este vorba despre curaj în cazul managerului Teatrului Tony Bulandra, ci de atingerea unui înalt nivel artistic în care poate afirma ”am ales asta pentru că sunt Mc Ranin și îmi permit licențe care în viitor vor deveni definiții.”

În România nu știu să mai fi fost jucată pe vreo scenă nuvela lui Tolstoi. Există un film mai vechi în Rusia și două producții de teatru în Anglia. Hilton Mc Rae uzează de textul original la Londra în 2012, cu un Pozdnîșev care începe să discute prietenește despre tinerețe dar tonul se schimbă în curând, dezvăluind că a fost recent în închisoare și începe să descrie sentimentele intense și iraționale pe care le-a simțit față de tânăra soție și violonistul pe care credea că Natalia îl iubea.

Decorul este aproape clasic, cu același vagon din carte, dar presărat cu ceva secvențe video la ferestre, astfel încât să atingă o performanță vie, alături de muzica lui Beethoven. Mc Ranin, în schimb, are trei povestitori: scena (o memorialistică nonverbală), însuși Lev Tolstoi care încearcă să se delimiteze de personajul său și, Pozdnîșev care afirmă că el este întruchiparea dorințelor și acțiunilor suprimate de autorul rus.

citeste in continuare…

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media