„Garnitura aceasta a trenului Hyperion către litoral este cea care a circulat, în perioada anterioară, pe ruta către munte (Craiova-Bucureşti-Braşov), iar de la 1 septembrie va porni şi cealaltă garnitură către munte. Ca noutate, în acest an, trenul către litoral nu se va mai opri la sfârşitul sezonului estival, ci va circula permanent pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa, pentru că şi în sezonul rece avem suficientă cerere”, a declarat Nicolae Mihai, directorul general al companiei Softrans, operatorul trenului Hyperion.
Trenul operat de compania privată parcurge distanţa până la mare în două ore şi 40 minute, iar un bilet costă 50 de lei.

Biletele se achită în tren sau online. Locurile se pot rezerva online sau se pot ocupa în tren fără rezervare cu condiția ca locul ales să nu fie rezervat până la destinația dumneavoastră.
Pasagerii au condiţii deosebite, este vorba de nivel redus de zgomote şi vibraţii, aer condiţionat, asigurarea unor prize cu tensiune de 220 V pentru alimentarea unor aparate personale, Wi-Fi gratuit.
In perioada 11 – 13.06.2019 si 25.06.2019, trenurile 15982/ 15982-1 Craiova – Bucuresti Nord – Constanta, 15984/15984-1, Constanta – Bucuresti Nord – Craiova, nu vor circula din motive tehnice, potrivit softrans.ro

Birou Informații (luni – vineri, 09:00 – 17:00): 0742.018.798
Tel: 0351/40.91.53
Fax: 0351/17.89.49
Email: info@softrans.ro
Reduceri acordate:
- Elevi – 50% (carnet elev)
- Studenți – gratuit (pe baza Legitimației de student pt. reducere la transport)
- Pensionari – 50% (pe baza Cuponului – Talon, atasat la Talonul Special de Calatorie)
- Copii – pana la 8 ani inclusiv – 50% cu loc, gratuit fara loc
- Animale de companie de talie mica se accepta la transport gratuit cu conditia prezentarii carnetului de sanatate a animalului si in functie de caz cu lesa/botnita/ cusca.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice