Ieri, ne ridicarăm IA,
Sus, în slăvi, în România,
Sus la munte, în Poiană
Ascultară- m și-o jiană
Pentru eroi fost-a pomană.
Bucatele de la țurcană
Tocaniță de-aia bună
Laptele de la bâdână.
Un jinars de prună, bun
Oferit de omul bun .
Sus la munte se-adunară
Gospodari din- treaga țară.
În Poiana Muierii, la confluența a patru județe, Alba, Gorj, Sibiu, Hunedoara de ziua Sfântului Ilie, s-au întîlnit români din toate colțurile țării, păstori, primari, rideri, turiști din toată lumea…
Cunoscând istoria, eroii, tradiţia, ne facem mai sociabili, mai altruişti, mai iubitori de om şi viaţă.
Niciunde nu regăsim de exemplu, urma dacilor precum în aceste tradiții de a prepara laptele și produsele tradiționale , decât acolo sus, în vîrf de munte, în care putem citi demnitatea şi vigoarea neamului. Neamul românesc este o comunitate de sânge, tradiţii, spaţiu şi destin… iar individul este încadrat în familie şi neam prin sânge, tradiţie şi destin. Aceste legături nu le poate rupe nimeni decât rupând legile fireşti. Și tradiţiile populare sunt ADN-ul unui popor sănătos spiritual. Tradiţia este aşadar chiar mai mult decât o seamă de virtuţi, este calea prin care să ne redescoperim demnitatea, prin care să ne afirmăm valoarea şi prin care să stăm cu capul sus. Un neam ca al nostru, care deţine o asemenea comoară, nu are voie să fie umil şi aplecat, indiferent cum ne-ar dori unii şi alţii.
Tocmai de aceea avem nevoie de tradiţii și obiceiuri, ca să ne aşezăm la locul care ni se cuvine şi care nu este mai prejos decât cel al altor neamuri. Ba chiar dimpotrivă…
Mă bucur că am fost părtașă, alături de oamenii muntelui la acest eveniment, am fost ”adoptată ” de localnici,eu, un venetic crescut între patru pereți, la bloc, dar cu rădăcini, tot de la munte…

cine spune că sângele apă, nu se face, așa este, chemarea muntelui a fost și este pentru mine, puternică.
Pentru că, nu uit copilăria mea la Cozia, Călimănești, când cutreieream munții alături de bunicul meu și verișoarele mele, acolo unde am aflat pentru prima dată povești despre eroii din războaie, la care au fost părtași strămoșii mei. Și sunt mândră de asta… de originile mele…
Nedeia din Poiana Muierii a început cu sjujba religioasă susținută sus , în troită, pe locul în care in 1947, ciobanii, s-au bătut între ei , pentru o femeie. Au rezultat doi morți, bătăușii au înfundat pușcăria … femeia, tot ea…
Din cronicile vremii, tradiția organizării acestei nedei se pierd în negura timpului de pe la 1490.

Din 2012 s-a reluat organizarea acestei tradiții.
Gazda gospodarul locului Tiric, și-a servit oaspeții cu tocană de oaie și balmoș, pregătit chiar acolo la fața locului.
Și l-au ajutat Primăria și Consiliul local Petrila și primarul Vasilică Jurca. Au fost prezenți la eveniment primarul din Voineasa și Șugag.
Iar formații folclorice din Valea Jiului și de la Novaci au încântat pe toți cei prezenți cu dansuri și cântece pastorale.
Cei mai aplaudați artiști au fost cei pregătiți de profesorii Jana și Tibi Coconeţ.

Dar, toate ansamblurile care au evolut la nedeie merită aplauze pentru că sunt păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor milenare, care se păstează încă vii și sunt prezentate de copii și tineri. Ele reprezintă chintesența neamului românesc. Și fără aceste tradiţii nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiţii, care trebuie să reziste, acum în perioada tentațiilor modernității.


Iar când un popor îşi uită rădăcinile şi nu-şi mai cunoaşte tradiţia, se condamnă singur la necontinuitate, adică la dispariţie.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice