Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședintele Alin Manole și de conducerea Spitalului Județean de Urgențe Târgoviște, reprezentată de managerul Claudiu Dumitrescu și directorul de îngrijiri Rodica Nicolae, a efectuat astăzi, 30 iulie 2019, o vizită de lucru la Secția de Recuperare Neuromotorie Copii Gura Ocniței.
După vizitarea celor trei pavilioane ale centrului, autoritățile s-au pus de acord în privința asfaltării curții, a începerii lucrărilor de întreținere și reabilitare și au discutat despre posibilitatea ca, în viitor centrul să intre într-un proiect mai amplu de modernizare.
Unitatea de recuperare beneficiază de un complex recuperator constând din: hidrokinetoterapie în bazine treflo din fibră de sticlă, termoterapie, kinetoterapie și reeducare motorie în cele 5 săli de kinetoterapie, ergoterapie (toată gama de proceduri), psihoterapie, activități recreative. Secția găzduiește pacienți (copii) cu afecțiuni neuromotorii și motorii din aproape toate județele țării având 200 de paturi, (150 pentru pacienți și 50 pentru însoțitoare), iar în prezent aici sunt spitalizați 113 copii.
Centrul de la Gura Ocniței este unul dintre cele mai bune centre de recuperare neuro-motorie pentru copii din ţară.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani