Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Tabăra naţională de sculptură ”Vasile Blendea”, 1-15 august 2019

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” organizează, în perioada 1 – 15 august 2019, în incinta Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi, ediţia a IV-a a Taberei naţionale de sculptură ”Vasile Blendea”.

Proiectul are ca scop promovarea imaginii judeţului Dâmboviţa prin forme simbolice identitare şi transformarea unor spaţii urbane şi rurale în locuri atractive.

Tabăra naţională de sculptură şi istoria artelor „Vasile Blendea” s-a impus în peisajul cultural dâmboviţean ca o manifestare ce capătă tot mai multă vigoare de la o ediţie la alta. În cadrul taberei, pe lângă crearea unor opere de artă care sunt acum amplasate în parcuri, muzee şi în faţa unor sedii administrative, îmbogăţind zestrea culturală a judeţului, sunt puse în valoare moştenirea istorică bogată a acestor meleaguri şi frumuseţile deosebite cu care judeţul nostru se poate mândri.

Tema ediţiei de anul acesta este „Epoca Brâncoveanu”. La tabără vor participa sculptori cunoscuţi din ţară, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România: Marius Viorel Ivanovici – Piteşti, Mugur Vrânceanu – Galaţi, Lucian Tudorache – Piatra Neamţ,  Mircea Ştefănescu – Iaşi.

Lucrările realizate în cadrul taberei de sculptură, care vor rămâne să înnobileze curtea Palatului de la Potlogi, vor face obiectul unei expoziţii al cărei vernisaj se va desfăşura sâmbătă, 17 august 2019, la ora 17:00, la Potlogi.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share