Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Definitii: Feminismul nu este o organizație secretă care arde bărbați

Cuvântul feminism este înfricoșător. Și mulți sunt cei care nu doresc să fie asociați cu acesta, sau se declară anti-feministi din acest motiv sau altele, mai mult sau mai puțin întemeiate. Dar feminismul este pentru toată lumea, servește tuturor și promit, nu este o organizație secretă care arde bărbații în serile cu lună plină.

Feminismul este printre altele, o mișcare de schimbare pentru o mai mare dreptate socială. Dacă feministele analizează inegalitatea de gen, denunță sexismul și își revendică drepturile, se datorează faptului că vor să rectifice nedreptățile inacceptabile și să construiască o societate mai incluzivă, mai egalitară. Evident, acest lucru nu este pe placul unora, în special al persoanelor care profită de nedreptățile actuale în virtutea poziției lor sociale privilegiate. Ca orice mișcare socială, feminismul se confruntă cu o mișcare reacționară. Și pentru asta, toate mijloacele par bune:

“Nu sunt de acord cu feministele”

este cel mai des întânlit dar, dacă nu ești împotriva drepturilor femeilor, va fi dificil să nu fii de acord cu feministele, doar pentru că pozițiile lor sunt incredibil de diverse.

“Feminismul urăște bărbații.” Feminismul este o mișcare socială care urmărește emanciparea femeilor, extinderea drepturilor lor în vederea egalizării statutului lor cu cel al bărbaților, în special în domeniile juridic, politic și economic. Prin urmare, feminismul este despre a dori obținerea de aceleași drepturi ca bărbații, acces la aceleași oportunități. Nu preia puterea asupra lor și nu-i domină. Există mulți bărbați feministi, iar sprijinul lor este esențial pentru mișcare. Feminismul nu este în niciun caz dorința de a se ridica împotriva bărbaților, dimpotrivă. Trebuie să fim egali și egali în cadrul societății.

“Feminismul este înfricoșător, are o conotație prea extremă”

Feminismul fiind o mișcare, există mai multe ideologii în el, la fel ca într-o mișcare politică. Astfel, poți pretinde a fi feminist fără a fi 100% de acord cu pozițiile tuturor feministelor.
Dacă este necesar să reamintesc, feminismul este mișcarea de emancipare cel mai puțin sângeroasă. Feminismul are cu siguranță extreme care ne seduc sau nu, dar mai ales are o singură definiție: a dori ca bărbații și femeile să fie egali în drepturi. Deci înseamnă lupta pentru ca toate femeile să aibă alegerea să facă ceea ce își doresc. Să aibã o carieră sau să fie gospodine, să aibã 10 copii sau niciunul, să îşi bărbiereascã axilele sau nu, să poarte mini-jupe sau haine lãlâi, să fie religioase sau atee. Nu le dictați conduita nici într-un fel, nici în celălalt, pur și simplu ridicați-vã şi susțineți-le.

“Nu cred în egalitate pentru că toți suntem diferiți”

Termenul egalitate nu înseamnă ștergerea diferențelor. Dimpotrivă, dorește ca aceste diferențe de sex, origine, gândire etc să nu fie un obstacol în calea egalității în drepturi. Nu este vorba de a pleda pentru o societate în care toată lumea ar fi la fel, ci chiar invers, de a profita de aceste diferențe fără a fi discriminat în ceea ce privește oportunitățile, legile, judecata, tratamentul, etc.

“Nu sunt feministă, sunt umanistă”

O aud foarte des. A fi feminist înseamnă a recunoaște dominația masculină. A fi femeie și a nu fi feministã înseamnă în cele din urmă să te protejezi convingându-te că nu există nicio problemă. Prin urmare, este de înțeles să aveți probleme cu termenul. Mai mult, într-o lume umanistă, adicã perfectă, nu am avea nevoie de feminism, deoarece injustițiile ar fi inexistente și, prin urmare, am putea fi umaniști, mai degrabă decât feministi.
La fel ca și cu paritatea care își propune să aducă egalitatea de șanse reale în lumea muncii, educației sau reprezentării politice și media, prin deschiderea discuției despre locul femeilor în societate dar și prin combaterea violenței și a inegalității împotriva femeilor, urmărește eradicarea acestor nedreptăți, până când mișcarea nu va mai fi necesară.

Nota bene: Violența împotriva femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului în lume și totuși cea mai puțin recunoscută.

Autor: Gina Georgeta – Doctorand si Cercetător în Dreptul European și International al Drepturilor Omului

Distribuie acest articol Oficial Media
Share