În data de 11 februarie 2020, începând cu ora 10:00, specialiști din cadrul structurilor de comunicare și prevenire de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița, Inspectoratul de Poliție Dâmbovița și Inspectoratul de Jandarmi Dâmbovița, împreună cu reprezentanți ai Instituției Prefectului județul Dâmbovița și ai Filialei Dâmbovița a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, au prezentat copiilor de la Școala Gimnazială ”prof. Paul Bănică” din municipiul Târgoviște noțiuni de bază și recomandări privind utilizarea numărului unic de urgență 112.
Activitatea s-a desfășurat în prezența a peste 120 de copii și cadre didactice, aceștia fiind încântați de prezența agențiilor specializate care intervin atunci când sunt solicitate prin numărul unic 112.
Participanții au aflat informații esențiale ce trebuie transmise în momentul în care apelează serviciul 112, au fost prezentate care sunt situațiile pentru care se apelează, mai exact situațiile în care le este periclitată viața, integritatea ori sănătatea, ordinea publică sau privată ori mediul.
La finalul activității, copiii au fost bucuroși să afle informații de la personalul operativ prezent și au vizitat cu interes autospecialele de intervenție ale pompierilor, poliției și jandarmeriei.
Ulterior, începând cu ora 11:00, s-a desfășurat o altă activitate de informare la Clubul Pensionarilor din Târgoviște unde, cei 44 de seniori, au fost informați cu privire situațiile pentru care se apelează serviciul 112, fiind abordate și alte subiecte referitoare la prevenirea incendiilor, furturile din locuințe, siguranța persoanei și prevenirea faptelor de corupție, la această activitate fiind prezenți, pe lângă specialiști de la pompieri, poliție și jandarmerie, specialiști din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița.
Acțiunile de informare și prevenire sunt derulate pentru a crește gradul de informare în rândul copiilor și a bătrânilor privind siguranța personală și pentru a conștientiza că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara