Clubul Sportiv Rizea Wushu Târgoviște a participat la Campionatul Național de Wushu Kung Fu pe sistem full contact și la Campionatul Cupa ARKO Sport, pe sistem Light Contact.
La această competiție, Clubul Sportiv Rizea Wushu, a participat cu 11 sportivi, 3 seniori, 1 junior și 7 elevi sportivi, în perioada 8-9 februarie 2020 la sala Polivalentă din municipiul București.

Marea majoritate a sportivilor sunt la început de carieră, dar încercăm sa ne obișnuim cu competiția, cu atmosfera competiției, pentru a căpăta experiență. Noi de fel suntem optimiști și indiferent de rezultat, mergem mai departe! Importantă este participarea și sa știm ca am dat tot ce a fost mai bun din noi! Este important ca lumea sa știe ca acest sport este unul educativ și se bazează în primul rând pe disciplină și ca lupta reprezintă o formă de a-ți atinge scopurile în ring și doar atât!
Clubul Sportiv Rizea Wushu are ca deviză o viață sănătoasă prin artele martiale Wushu Kung Fu si are ca scop valorificarea aptitudinilor individuale printr-un sistem organizat de selecție și orientare a elevilor cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani către activitatea sportivă de performanță; precum și atragerea tinerilor și asigurarea unei educații integrale prin arte martiale chinezești Wushu, prin crearea unui cadru social și organizatoric favorabil.
Clubul Sportiv Rizea Wushu s-a întors de la Campionatul Național de Wushu Kung și Cupa ARKO BUCHAREST cu 14 medalii- 7 medalii de aur, 5 medalii de argint și 2 medalii de bronz!
Felicitări copii, felicitări părinților pentru încredere si pentru ca au făcut posibilă participarea sportivilor la aceste campionate!






EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)