În conferința de presă organizată astăzi de către PRO România Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu a prezentat câteva aspecte legate de alianța cu PSD.
„Mi s-a făcut solicitarea să revin în PSD. Vă spun foarte clar: eu nu am plecat din PSD, ci am fost exclus. Mulți dintre cei care m-au exclus sunt astăzi în conducerea PSD. Nu vreau să stau la masă cu aceste persoane. Nu mă întorc în PSD. Avem peste 4000 de membri în PRO România, iar acestora nu le-am oferit nimic la schimb. Nici funcții, nici avantaje. Sunt oameni mai curați din punct de vedere politic, de bun simț, de bună-credință. Am o datorie morală față de toți cei care au venit lângă mine. Îi respect, îi prețuiesc și nu pot să-i părăsesc într-un moment electoral dificil”, a explicat Adrian Țuțuianu.

O altă declarație a senatorului este legată de candidatura sa la Consiliul Județean:
„Sunt și primari cărora eu le-am promis că voi candida la Consiliul Județean. Eu mă țin de cuvânt. Unii dintre ei au votat actuala echipă PSD nu neapărat din simpatie, ci pentru că eu le-am spus că mă voi întoarce la Consiliul Județean și voi face o echipă care să asigure dezvoltarea județului și a localităților.
Eu cred că putem negocia foarte multe lucruri. Singurul lucru pe care nu îl negociez este această candidatură la Consiliul Județean. De ce? Pentru că eu cred că pe momentul acesta de criză eu pot face cel mai mult. Pe mine nu are cu ce să mă ajute PSD în altă parte, în schimb eu pot să ajut PSD. Târgoviște, Pucioasa, Fieni, Găești, Moreni trebuie câștigate într-o alianță și sunt dispus ca în acele localități unde candidații PSD sunt bine poziționați să-i sprijin fără niciun fel de rezervă”.
În cele din urmă, Adrian Țuțuianu a concluzionat faptul că „la alegerile parlamentare nu va fi o alianță. Ceea ce s-a discutat, însă, este posibilitatea ca organizațiile să negocieze o alianță pentru alegerile locale. Dacă nu vor dori să facem alianță, evident că îmi voi duce ”crucea grea” cu multă determinare și cu convingerea că vom avea rezultate foarte bune”.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026