Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, transmite mesajul său de Paște, tuturor dâmbovițenilor.
”La miezul nopții vom sărbători cu toții Învierea Domnului și sper ca fiecare dintre voi să o facă la el acasă.
Știu că poate fi greu să fim departe de cei dragi, dar pentru a trece cât mai bine peste această încercare e necesar să rămânem acasă. Vă rog mult să înțelegeți acest lucru și să respectați măsurile dispuse de autorități!
Cu speranță, încredere, răbdare și puțin efort din partea fiecăruia dintre noi, totul va trece și ne vom putea revedea cu cei apropiați.

În rest, așa cum v-am spus și zilele trecute, noi încercăm să facem tot ce este omenește posibil pentru ca Spitalul Județean de Urgență Târgoviște să aibă parte de toate dotările pentru a trata pacienții bolnavi de Covid-19. De asemenea, susținem și localitățile dâmbovițene care au nevoie de sprijin în această luptă. Și, nu în ultimul rând, vă suntem alături, la datorie, pentru a depăși aceste momente.
A mai rămas puțin. Să fim responsabili și să ne rugăm să treacă totul cât mai curând.
Aveți grijă de voi și de cei din jur!”
Alexandru Oprea – ultimele noutăți de la Consiliul Județean Dâmbovița
Alexandru Oprea, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița solicită ajutorul Republicii Populare Chineze pentru a combate virusul COVID-19
Alexandru Oprea-precizări cu privire la demersurile inițiate de Consiliul Județean Dâmbovița alături de SJUT


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista