Liviu Cheloiu şi Antonia Ionescu s-au adaptat cum nu se poate mai bine la o piesă pornită dintr-o cultură musulmană care foloseşte ca mesaj principal şi “temă de meditaţie”, un simbol din tradiţia rusă.
Povestea de dragoste dintre un Richard Gere al lumii scriitoriceşti şi amanta sa mai tânără, impulsivă şi geloasă pe măsura senzualităţii ei Elektr-ice, este pusă în scenă de Cătălin Chirilă cu abaterile necesare de la originalul conceput de către Tuncer Cucenoglu.
Am citit piesa acestui dramaturg turc şi afirm că regizorul a adaptat ce şi cât a fost nevoie, astfel încât spectatorii să plece încântati de umorul negru, satisfacţie cel puţin egală cu a personajelor care trăiesc idila.
Cartea cu autograful acestui “Hemingway” rămâne liantul relaţiei căreia frumoasa amantă îi găseşte partea negativă, aceea a infidelităţii iubitului ei scriitor, ajungând să fie geloasă pe alte amante (total nedrept!) şi deopotrivă pe fiica şi soţia acestuia.
Deh, femeia e îndrăgostită!
De-aici istericalele şi secvenţele de pseudo-wrestling care mişcă ochiul spectatorului avid de acţiune.
Cu toate acestea cadoul primit de la ea, Matrioska, ţine să-i sugereze ca i s-a-nfundat – chiar el spunând cu un oftat adânc: “asta e ultima!”.
Păpuşile ruseşti cuprind piesa din debut până la final şi interpretările pot fi tot atâtea câte vrea fiecare dintre noi… Etape în viaţă, iubiri, esenţe, involuţii, dar întotdeauna maxim cinci.
Pe tot parcursul se simte umanul şi condiţia sa, balansând între măreţ şi mărunt.
Piesa de fapt este o matrioşkă.
Elemente de reţinut:
Trandafir, carte, autograf, telefoane, palme, săruturi, dureri de şale şi, ultima matrioşkă, iubirea dintre chipeşul scriitor şi mai tânăra lui amantă care dau happyend-ul şi aplauzele.
Notă:
Nu este prima dată când Liviu o înşeală pe Antonia. A mai facut-o si in “Helter Skelter”!
@Cristi Iordache (febuarie, 2012)
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Filarmonica Națională Serghei Lunchevici: Evenimente culturale 6 și 11 februarie
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Ars Poetica – Fii tu vocea poeziei! Eveniment organizat de Rotary Club Târgoviște