Referitor la obiectivul de investiţii ,,Reabilitare Podul Mihai Viteazul Timişoara, jud. Timiş”, Contract de prestări servicii nr. 124/09.08.2017 încheiat cu SC POD – PROIECT SRL precizăm următoarele:
Începând cu data de 19.05.2020 se instituie următoarele măsuri pe acest pod:
- Introducerea restricţiilor de tonaj, care va limita la 13 tone maxim greutatea sarcinii pe osie a autovehiculelor care circulă pe pod.
- Introducerea restricţiilor de viteză, care va limita la 30 km/h viteza de circulaţie a autovehiculelor care circulă pe pod.
- Introducerea restricţiilor privind numărul autovehiculelor grele (autobuze şi troleibuze)
- autocamioane) astfel încât pe pod să nu circule mai mult de un singur autovehicul greu. Aceste restricții au fost luate în baza expertizei tehnice din care rezultă că Podul Mihai Viteazul se degradează pe zi ce trece, astfel încât aceste degradări să nu se accentueze și să fim nevoiți să interzicem total circulația pe acest pod, fapt care ar constitui o catastrofă petru traficul din Municipiul Timişoara.
Precizăm faptul că această investiție a fost demarată încă din anul 2015, fapt pentru care nici în ziua de azi nu am primit niciun aviz de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, după mai multe discuții/întâlniri între proiectanţi, reprezentanţii direcţiei și ai Primăriei Municipiului Timişoara. Mai mult decât atât, în data de 24.04.2020, am primit repingerea acestui proiect de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş.
Precizăm faptul că, după 3 ani de discuții, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş a propus reabilitarea podului cu sistem de 4 benzi și trotuar de 1 metru, lucru ce nu poate fi acceptat de Direcţia Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi, deoarece în tema de proiectare se specifică clar că extinderea podului se face la 4 benzi, trotuare, piste de biciclete (nu așa cum se susține de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş că s-a solicitat extinderea la 6 benzi de circulaţie).
Mai mult decât atât, s-a solicitat un studiu pluridisciplinar, studiu care potrivit proiectantului general, reprezintă o documentaţie vastă care urmărește respectarea principiilor adoptate de Carta de la Copenhaga 2002: principiul echilibrului teritorial, integrarea potenţialului local în strategiile pentru dezvoltare urbană; adoptarea perspectivelor durabile pe termen lung; coordonarea strategiilor de dezvoltare urbană şi sprijinirea parteneriatelor între sectorul public şi privat.
Având în vedere cele de mai sus, este lesne de înţeles de ce niciun proiectant nu mai vrea să lucreze cu instituţia noastră pentru proiectele care se află în zona de monumente (spre exemplu pentru obiectivul Realizare stradă de legătură între Popa Şapca și Calea Aradului, s-a repetat procedura de achiziție de 5 ori, fără a avea vreo ofertă).
Din aceste considerente, precizăm că am formulat şi depus plângere prealabilă la Ministerul Culturii şi la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, în data de 18.05.2020, urmând a ne adresa instanțelor de judecată şi, mai mult decât atât, astăzi, vom demara procedura de sesizare a organelor de cercerare penală pentru abuz în serviciu şi pentru punerea în pericol a cetăţenilor care circulă prin Municipiul Timișoara, direcţia noastră neputând lua masurile de reabilitare și consolidare a podului.
Toate documentele, corepondența, sunt publice pe site-ul institutiei noastre.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, te invităm să sărbătorim împreună valoarea universală a patrimoniului dacilor!
Investiție majoră în educație: Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de modernizare
În urmă cu 17 ani TIMPUL s-a oprit la PETRILA și a secerat 13 vieți