Ionel Petre, președinte ALDE Dâmbovița aduce în atenția publică alegerea cuvântul „refresh” în titlu pentru a fi în ton cu tinerii la care mă raportez.
„Încep prin a-i felicita pe cei care au trecut cu bine de examenul maturității și le doresc multă baftă pe mai departe! Să deveniți oameni de bine!
Dar ce ne facem cu cei care nu au reușit să promoveze BAC-ul? Ce se întâmplă cu acești tineri? Îi lăsăm să se înghesuie la depunerea dosarelor pentru șomaj?
Rezultatele sunt cele mai slabe din ultimii 6 ani. Suntem într-o continuă scădere a procentului de promovabilitate și nu se poate să mai închidem ochii și să o lăsăm așa! Gata cu expresia „merge și așa”. Haideți să facem ceva pentru copiii noștri, haideți să-i stimulăm să învețe, să îi ajutăm în acest sens.
Guvernanții trebuie să se trezească! Rezultatele slabe sunt un alt semnal de alarmă!”

Dacă aproape jumătate dintre elevii care au susținut examenul nu pot promova este clar că ceva nu funcționează…
Haideți să nu mai ținem niște dascăli pensionari la catedră, haideți să adoptăm metode noi și moderne de învățare, astfel încât copiii să fie atrași să învețe, să le fie stimulată curiozitatea. Haideți să regândim programa școlară, haideți să regândim organizarea examenelor, a subiectelor, haideți să ieșim din monotonia aceasta comunistă, de care nu am scăpat nici după 30 de ani! a declarat pre;edintele ALDE Dambovita
„Haideți să reorganizăm tot ce înseamnă școală! E clar că avem mare nevoie de o schimbare totală!
Haideți să le dăm o șansă tinerilor să se specializeze în diverse domenii și să contribuie la economia națională și la bunăstarea propriei familii!
Știm că vă convine să conduceți un popor slab pregătit și ușor de manipulat, dar nu vom.mai permite acest lucru!
Noi vrem că tinerii noștri să devină oamenii care vor progresa și care vor ridica nivelul de trai din România.
Noi vrem ca tinerii noștri să aibă un viitor aici, nu să fie nevoiți să muncească pentru străini!”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate