Gest emoționant făcut de doi tineri antreprenori din Timișoara pentru medicii din Timișoara care se află în prima linie în lupta cu maladia momentului, COVID-19. Aceștia îi recompensează, zilnic, cu cea mai bună cafea. Zeci de preparate pe bază de cafea specială, de origine, cu lapte sau fără, ajung în fiecare dimineață în locurile cheie unde lupta cu SARS-Cov 2 se dispută zilnic, contra cronometru.
De câteva săptămâni, medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” și cei de la Spitalul Clinic de Urgență Județean „Pius Brânzeu” din Timișoara au astfel mici momente de bucurie și satisfacție în cursa contra cronometru pe care o desfășoară, de luni de zile, pentru a salva viețile semenilor noștri, în noul context pandemic.
„Din pasiunea pentru o cafea ieșită din ordinar, prin prisma cunoștințelor obținute din călătoriile precedente, am decis ca în aceasta perioadă să dărâmăm granițele, într-un tur al cafelei care să ne poarte oaspeții în jurul lumii, chiar și atunci când libertatea mișcare ne este îngrădită. Adevărații artiști ai contextului sunt medicii, pe care considerăm că trebuie să îi susținem fiecare, după posibilități. Noi le ducem cafea de origine, din Costa Rica, Ethiopia și Columbia sub formă de preparate ambalate to go, mulțumindu-le astfel, în fiecare zi, pentru dedicarea cu care se implică în această perioadă extrem de dificilă pentru întreaga umanitate”, transmit Viorel Baicu și Sergiu Vlad fondatorii Molecular Cafe.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța