„Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inima vii și deschise.” Alexandre Dumas
Tristețea, un sentiment neplăcut
Privesc în jurul meu și văd toată tristețea zilei ploioase de toamnă pe chipurile celor din jurul meu.
De două zile plouă. Ploaie rece de toamnă. Nori cenușii, întunecați, aproape negrii amenință tot ce aduce aminte de vară. Dar nu natura este ceea ce mă sperie, deși eu sunt dependentă de soare, ci tristețea oamenilor.
Cel mai adesea, percepem tristețea ca pe un sentiment nedorit, profund. Nimănui nu-i place să fie trist, pentru că tristețea este greu de suportat și de gestionat. Totuși, viața fără tristețe nu există.
Tristețea poate îmbrăca multe forme, dar intensitatea și modul de reacție sunt personale, diferite de la om la om.
După o perioadă de tristețe mai lungă poate schimba tot: percepția realității, modul de a relaționa în familie și în afara ei, perspectivele, planurile.
Tristețea poate fi molipsitoare, iar, daca persoana tristă persistă în atitudinea deprimantă, grupul în care este va fi molipsit de această tristețe.
Tristeți și…tristeți
Cred că asta se întâmplă cu oamenii în ziua de azi. Își transmit tristețea unul altuia, după care se izolează în lumea lor până când încet, încet sunt eliminați din grupuri și devin niște singuratici. Tristețea se adâncește, devine tot mai apăsătoare și dureroasă.
Există însă tristeți calde, visătoare sau altfel spus melancolii și nostalgii. Ele pot fi provocate de amintirea unor oameni, locuri sau lucruri dragi din trecut, la care nu mai avem acces fiindcă timpul s-a dovedit nemilos. Dar asta nu înseamnă că nu ne amintim cu drag de ele.
Mai există acele tristeți blânde care ne însoțesc toată viața, neprovocate de nimic. Nu știm de unde ni se trag, dar fiind prin natura noastră melancolici suntem tentați să vedem numai partea goală a paharului.
Să fugi de singurătate și să te refugiezi în iubire este, într-adevăr, o evadare admirabilă. Viața noastră capătă culoare şi profunzime doar prin prisma altora. și în prezența altora. Așa putem justifica nevoia permanentă de legături cu alte ființe, de regulă acele ființe care sunt alături de noi când suntem triști.
Este important să recunoaștem tristețea. Tendința de a ne concentra pe alte aspecte ale vieții, de a ignora tristețea ne împiedică să găsim modalități de a ne recupera afectiv. De cele mai multe ori, primul răspuns al nostru la pierdere este furia, însă nu întotdeauna o recunoaștem sau o exprimăm. Tot așa primul răspuns la tristețe este de cele nai multe ori refugiul în sine. Pentru a ne elibera de ea ar trebui să o exteriorizăm.
Nu lăsați tristețea să vă copleșească!
Tristețea ne închide în noi, ne îngroapă în tăcere. Bucuria nu este bucurie dacă nu este exprimată, dacă nu ne face să o strigăm în gura mare. Desigur, varianta ideală este undeva la mijloc. Maturizarea emoțională înseamnă să ajungi să-ți poți interioriza bucuria și exterioriza tristețea. Fericirea îi determină pe majoritatea oamenilor să strige în gura mare, să se adune la un loc cu alții. Tristețea ne face să ne ascundem, să nu mai vorbim cu nimeni, să nu mai vedem pe nimeni.
Nu lăsați tristețea să vă copleșească!
Nu transmiteți tristețea celor din jur.
Vorbiți despre tristețile voastre cu cei dragi și importanți pentru voi.
Transformați tristețea sufletului în bucuria încrederii în omul de lângă voi.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025