Anul acesta, în perioda 26 mai – 14 august, Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă (Open Government Partnership International) a lansat un apel pentru un grup nou de autorități locale care să facă parte din Programul OGP Local, prin care se vor promova transparenţa, combaterea corupţiei şi utilizarea noilor tehnologii pentru a consolida actul de guvernare şi dialogul cu cetăţenii.
În urma selecției, în 22 octombrie, au fost anunțați cei 56 de noi membri de la nivel local, din cei 112 înscriși. Printre câștigători se numără și Municipiul Timișoara, care a devenit, astfel, singurul oraș din România ce și-a exprimat interesul în cadrul acestui Apel.
Inițiativa depunerii candidaturii Timișoarei la acest program, derulat de Open Government Partnership International, aparține unor organizații neguvernamentale dedicate comunității locale din Timișoara: Asociația Smart City și Agenția pentru Informarea și Dezvoltarea Organizațiilor Neguvernamentale.
Demersul a fost susținut și promovat de către Primăria Municipiului Timișoara prin elaborarea, susținerea și semnarea Scrisorii de candidatură de către toți actorii implicați în acest parteneriat, inclusiv de către cei doi primari: cel în funcție, dl. Nicolae Robu și cel recent ales, dl. Dominic Fritz, orașul nostru fiind, încă o dată, un exemplu de bună practică în politica românească.
În perioada următoare, Timișoara va realiza, cu sprijinul sectorului neguvernamental, un Plan Local de Acțiune ce va viza implementarea de reforme de deschidere a guvernării, prin participarea activă a societății civile și prin dezvoltarea practicării principiilor guvernării deschise: transparență decizională, consultările publice și responsabilizarea față de cetățeni în activitatatea autorităților publice locale.
De asemenea, este de precizat faptul că strategiile și programele Municipiului Timișoara sunt în concordanță cu angajamentul de „Guvernare deschisă la nivel local” din cadrul Planului Național de Acțiune al Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă, conform tratatului ratificat de România în anul 2012.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Senatorul Ciprian Iacob. Când adevărul nu mai încape în tăcere
Delegație italiană în vizită la Dâmbovița. Discuții despre un posibil proiect de cooperare între GAL-uri
338 de locuri de muncă vacante în Dâmbovița. Studii superioare, meserii, muncitori necalificați