25/11/2020

Consiliul Județean dotează pompierii timișeni cu o aplicație de ultimă generație. Salvatorii vor fi alertați de dispecer în maximumdouă secunde

Pompierii timișeni vor putea răspunde mai rapid la intervenții în urma unei investiții de aproximativ 250 de mii de lei a Consiliului Județean. Mai exact, CJ Timiș este în curs de a achiziționa o aplicație securizată pentru alertarea forțelor de intervenție de către dispeceratul unității, în timpul preluării apelului 112.

Proiectul este unul pilot și vizează reducerea timpilor de răspuns și gestionarea eficientă a forțelor și mijloacelor. Sistemul va fi implementat la nivel de inspectorat cu gestionare arondată a celor șapte subunități de pompieri din județ, asigurând astfel un management unitar al forțelor și mijloacelor implicate în conducerea unor situații de urgență de amploare. Ulterior, sistemul poate fi implementat până la nivelul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din tot județul Timiș.

Aplicația va permite, printre altele,adăugarea de incidente, cu adresă și coordonate GPS, informații despre incident și numărul de telefon al celui care l-a semnalat. Sistemul va permite alertarea echipajelor disponibile prin notificări de tip push. Prin intermediul aplicației, pompierii vor fi notificați în cel mult două secunde de la trimiterea alertării de către dispecer.

Orice investiție care salvează vieți merită atenția noastră. Siguranța timișenilor este prioritară. Trebuie spus că proiectul a fost gândit de vechea administrație, împreună cu cei de la ISU, dareu nu am venit la Consiliu să distrug ceea ce au făcut bun predecesorii mei, ci să construiesc. Am venitsă construiesc proiecte benefice pentru timișeni, cu impact pozitiv pentru comunitatea noastră”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

Aplicația se află în licitație publică, iar ofertele celor interesați se pot depune până pe 3 noiembrie.În momentul în care noul sistem va fi funcțional, aceasta va fi transmis spre folosință, cu titlu gratuit, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share