Consorțiul Universitaria, care reuneștecele mai mari și performante universități comprehensive și de studii economice din România (Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara),salută și sprijină inițiativa Asociației Ad Astra de a propune un Pact Național pentru Cercetare.
Conținutul pactului, centrat pe cinci puncte exprimate explicit și clar, identifică problemele majore, structurale și de sistem ale sectorului de cercetare – dezvoltare – inovare (CDI) românesc și propune soluții care vizează profesionalizarea, internaționalizarea și transparentizarea proceselor de evaluare (instituționale, competiții de proiecte), creșterea progresivă a bugetului alocat CDI dar, foarte important, și asigurarea unei finanțări de bază pentru instituțiile care desfășoară activități de cercetare.
Consorțiul Universitaria a propus, încă din anul 2018, un Pact național pentru învățământul superior și pentru cercetare, cu obiective strategice fixate pentru cel puțin 20 de ani. Spuneam atunci că, într-o lume globalizată, aflată în continuă schimbare, lipsa abordării strategice înseamnă o politică falimentară, mai ales pentru un sector atât de competitiv precum sectorul de cercetare-dezvoltare-inovare.
În absența implementării măsurilor propuse prin acest Pact de Cercetare, România va fi condamnată să fie o țară din ce în ce mai puțin competitivă pe o piață globalizată a muncii, o țară care își pierde elita științifică și o țară în care generațiile viitoare vor fi tot mai puțin conectate la știință și cercetare științifică.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cele mai frecvente greșeli în utilizarea termostatului de ambient și cum să le eviți
Primăria Târgoviște a obținut finanțarea pentru modernizarea bazinului olimpic. Investiția va reduce semnificativ consumul de energie
La Lupeni s-a constituit grupul de lucru local antitrafic și prevenirea adicțiilor