Starea de vulnerabilitate existentă în rândul persoanelor care beneficiază de venit minim garantat și a persoanelor aflate în situații de sărăcie conduce inevitabil la apariția unor fenomene binecunoscute precum marginalizarea și excluziunea socială. Acest fapt nu este în dezavantajul doar al indivizilor, ci produce disfuncții în plan social, economic și politic, afectând întreaga societate.
Pe fondul dezechilibrului între persoanele active pe piața muncii și segmentul de populație aflat în risc de sărăcie sau excluziune socială, dar și ca urmare a cerințelor organismelor internaționale, Guvernul României a aprobat, la data de 27 mai 2015, Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei pentru perioada 2015-2020 și planul strategic de acțiuni. Implementarea celor două documente se datorează condiționărilor Comisiei Europene pentru accesarea fondurilor structurale pentru perioada de programare 2014-2020.
Ministerul Muncii sprijinit de Banca Mondială își propune, prin intermediul Strategiei, extinderea programelor de activare pe piața muncii, introducerea stimulentelor pro-muncă, amplificarea rolului economiei sociale și dezvoltarea serviciilor integrate la nivel de comunitate, toate pentru a contribui la creșterea nivelului de ocupare a categoriilor vulnerabile.
Dacă în prezent pe componenta noncontributivă a asistenței sociale, venitul minim garantat, alocația de susținere a familiei și ajutorul pentru căldură sunt principalele forme de suport ale segmentului de populație vulnerabilă, prezenta Strategie aduce în discuție propunerea unei noi reforme. Aceasta din urmă constă în cumularea formelor de suport menționate anterior într-una singură, numită venit minim de inserție (VMI). Se pare că prevederea lesiglativă privind creșterea cuantumului venitului minim garantat cu 15% pentru persoanele care sunt angajate, nu a avut efectul scontat: acela de a crește gradul de ocupare a forței de muncă, un număr ridicat de persoane aflându-se încă în situație de sărăcie. Prin urmare, noul venit minim de inserție vizează adecvarea sprijinului la nevoile identificate, în direcția implicării active pe piața muncii a persoanelor din familiile sărace.
Strategia Națională se focalizează, în termeni structurali, și pe crearea unui singur program care să faciliteze munca autorităților pe partea de stabilire a criteriilor de eligibilitate, constituirii dosarelor de beneficiari și efectuare a plăților. Rolul lui va fi de a reduce costurile administrative și cele private, de a elimina în mare măsură erorile, frauda și corupția din sistem. Însă ce este cel mai important de reținut cu privire la Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei este faptul că dorește a crea oportunități egale pentru toți cetățenii. Până în anul 2020, se preconizează scoaterea din sărăcie a 580.000 de români.
Categoriile de persoane pe care Strategia le are în vizor pentru asigurarea bunăstării sunt: persoanele cu venituri reduse, copiii și tinerii lipsiți de îngrijirea și susținerea părinților, vârstnicii singuri, persoanele de etnie romă, cu dizabilități, dependente de droguri și alcool, victimele violenței în familie, etc.
În privința persoanelor apte de participare pe piața muncii, Strategia are ca obiectiv asigurarea condițiilor necesare pentru îmbunătățirea abilităților și dobândirea de cunoștințe noi, indiferent de proveniența socială, astfel încât fiecărei persoane să îi fie valorificat potențialul. În această situație, un rol esențial îi va fi atribuit asistentului social, care, prin contribuția sa în echipele multidisciplinare, se va asigura de bunul mers al lucrurilor.
Sursa:http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/3857-cp-strategie-saracie-28052015
Roxana Iordache
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara