Astăzi, 04 ianuarie 2021, la sediul inspectoratului a fost organizată festivitatea de trecere în rezervă, cu drept de pensie, a unui coleg care, timp de aproape trei decenii, a făcut parte din familia pompierilor dâmbovițeni.
Este vorba despre maistrul militar principal LEONTE Marius Ion, care din iunie 1991 și până în prezent și-a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului Logistic al ISU ”Basarab I ” Dâmbovița.
Cu ocazia pensionării, cadrului militar i s-a conferit o diplomă de apreciere, în semn de mulțumire pentru profesionalismul, devotamentul și implicarea de care au dat dovadă în întreaga activitate profesională desfășurată în cadrul instituției.
Felicitări pentru întreaga carieră şi pensie cât mai lungă, dragul nostru Leo!
COMPARTIMENT
INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Scuterul electric: libertate, economie și sustenabilitate pe două roți
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița: Anunț important pentru locuitorii comunei Vârfuri
Tânăr măturător din Craiova ajuns milionar în euro