Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost nominalizat de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România la funcția de membru cu drepturi depline la Comitetul European al Regiunilor (CoR).
În perioada următoare, delegația României la CoR va participa la sesiunea plenară constitutivă, iar membrii aleși vor reprezenta țara noastră în cadrul acestui for european pentru următorii 5 ani, alături de reprezentanții celorlalte 26 state membre ale Uniunii Europene (UE).
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, va întregi delegația României, alături de alți cinci membri titulari și șase supleanți, toți membrii propuși fiind președinți de consilii județene.
Reprezentanții care vor forma delegația României la CoR au fost propuși în cadrul ședinței Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) din luna ianuarie 2021. Desemnarea reprezentanților României în cadrul CoR s-a realizat cu respectarea criteriilor enunțate în „Memorandumul de aprobare a procedurii de desemnare a reprezentanților României în Comitetul Regiunilor”.
CoR este Adunarea Uniunii Europene a reprezentanților locali și regionali din toate cele 27 state membre ale UE, iar misiunea sa este aceea de a implica atât autoritățile locale și regionale, cât și comunitățile pe care acestea le reprezintă în procesul decizional al Uniunii Europene. Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au obligația de a consulta CoR atunci când elaborează acte legislative în domenii care intră în competența autorităților locale și regionale precum sănătatea, educația, ocuparea forței de muncă, coeziunea economică și socială, transportul, energia și combaterea schimbărilor climatice.
Comitetul European al Regiunilor a fost creat în anul 1994 pentru a da autorităţilor locale şi regionale posibilitatea de a se implica în elaborarea legislaţiei Uniunii Europene. Comitetul Regiunilor este menit să creeze un loc de întâlnire în care reprezentanţii regiunilor şi ai oraşelor să îşi poată împărtăşi experienţa şi să poată dialoga cu instituţiile europene.

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG