Un număr de 26 de noi contracte de finanțare au fost semnate, în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, în cursul lunii februarie a.c., la nivelul Regiunii Vest. Acestea reprezintă investiții în valoare totală de 129,22 milioane lei, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 57,29 milioane lei, respectiv 11,75 milioane euro.
Sunt proiecte care prevăd investiții în diferite domenii de activitate – sănătate, construcții, industria prelucrătoare, arhitectură și inginerie, care vor beneficia de fonduri europene pentru dezvoltare, extindere, modernizare și achiziția de echipamente și linii de producție.
Din totalul celor 26 de contracte semnate, 8 proiecte, prin care se solicită 20,55 milioane lei, se vor implementa în județul Arad, 3 proiecte, prin care se solicită 5,09 milioane lei, în județul Caraș-Severin, 5 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 10,99 milioane lei, în județul Hunedoara, iar 10 proiecte, prin care se solicită 20,66 milioane lei, se vor implementa în județul Timiș.
Nouă dintre aceste contracte, cu o valoare nerambursabilă de 6,41 milioane lei, au fost semnate în cadrul Priorității de Investiții 2.1.A, dedicată microîntreprinderilor (apelul 2), iar celelalte 17, cu o valoare nerambursabilă de 50,88 milioane lei, în cadrul Priorității de Investiții 2.2, dedicată microîntreprinderior, întreprinderilor mici și mijlocii (apelul 2).
La nivelul Regiunii Vest, până în prezent au fost semnate 327 de contracte de finanțare pentru acordarea de ajutoare de minimis microîntreprinderilor, cu o valoare nerambursabilă de 242,95 milioane lei (49,83 mil. euro), în cadrul Axei Prioritare 2, Prioritatea de Investiții 2.1.A (apelurile 1 și 2). În cadrul Priorității de Investiții 2.2, dedicată microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii (apelurile 1 și 2), au fost contractate în total 96 de proiecte, a căror valoare nerambursabilă este de 256,16 milioane lei (52,54 mil. euro).
Prin Regio – Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Regiunea Vest are alocată suma de 643,65 milioane euro (din Fondul European de Dezvoltare Regională și Bugetul de stat). Până în prezent, s-au depus spre finanțare 1.543 de proiecte, prin care s-au solicitat 1,73 miliarde euro fonduri nerambursabile, adică mai mult de dublul alocării financiare de care beneficiază regiunea.
În total au fost contractate 799 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 1,09 miliarde euro. Astfel, gradul actual de contractare a proiectelor este de 170% raportat la alocarea regiunii.
Situaţia completă a proiectelor depuse și contractate în Regiunea Vest poate fi consultată pe site-ul ADR Vest: https://adrvest.ro/por-2014-2020/stadiul-implementarii/.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026