Tehnicianul a explicat şi minutele mai puţin reuşite din repriza secundă ale alb-violeţilor, deşi aceştia se aflau în superioritate numerică. “Aşa se întâmplă când nu câştigi de foarte mult timp. Odată cu scurgerea minutelor jucătorilor le e frică să-şi asume ceva. Înfrângerile repetate pot duce la evoluţii proaste spre foarte proaste. Astăzi nu am avut o evoluţie reuşită, dar am câştigat şi golul acesta al lui Casado e mai important pentru următorul meci, cu Craiova… Ne dă speranţe pentru că un egal ne-ar fi scos din cursa pentru baraj. Cred că meritam o victorie, pentru că am avut meciuri bune, atât la Călăraşi, cât şi cu Rapid şi cu Ciucul, în multe momente. E o victorie şi încercăm să ne bucurăm de ea”, a concluzionat Dan Alexa.
Despre momentele din startul partidei, când alb-violeţii şi-au arătat solidaritatea cu situaţia oaspeţilor, antrenorul a precizat: „Eu cunosc foarte bine, ştiu că se fac eforturi să se achite salariile acolo, e vorba de buget. În momentul în care depinzi de bani publici şi cineva contestă bugetul, se prelungeşte şi iar se prelungeşte. Ce e cert e că cei care conduc clubul Dunărea, fac eforturi mari să deblocheze salariile”
CRISTIAN PUSTAI:
„Într-adevăr poate egalul era echitabil, pentru că aşa au dominat mai mult, au jucat cu un om în plus, dar pe final am avut şi noi două-trei situaţii mai bune şi cred că un rezultate de egalitate era… dar, asta e, când pierzi la ultima fază, e şi neatenţie şi ghinion… Putea să fie altceva în 11, nu am de unde să ştiu”
Dacă îi reproşează ceva lui Acolatse, jucătorul eliminat: „Normal că am ceva de reproşat, pentru că nu era o fază decisivă, era în ultimul minut din prima repriză, acum nu ştiu dacă era chiar de roşu. Dar ce mai contează? Aşa s-a scris istoria acestui meci. Din păcate am pierdut o oportunitate să ne consolidăm poziţia a patra, dar mergem mai departe”
Despre restanţele către jucători:
„Dumneavoastră v-aţi luat banii pe ultimele patru luni? Ei nu, noi! Cum putem (îi motivăm), uneori mai bine, alteori mai puţin bine. Pentru că e foarte greu şi mai ales în momentele în care eşti condus. Uite că am fost conduşi şi am reuşit să revenim, dar acolo se simte că e foarte greu să revii mental. Există deocamdată acel miraj al barajului, dar astăzi am pierdut o oportunitate… mai sunt patru jocuri şi vedem ce o fi. Să nu te prezinţi la un meci e echivalent cu excluderea din campionat, ar fi o decizie foarte abruptă. Oricum eu nu sunt adeptul în general al fapului că nu te antrenezi, nicidecum să nu te prezinţi la joc, dar sunt solidar cu ei, pentru că e într-adevăr o perioadă foarte lungă şi să sperăm că se vor rezolva cumva lucrurile”

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
FESTIVALUL-CONCURS DE INTERPRETARE VOCALĂ ȘI INSTRUMENTALĂ „LUCA NOVAC”, ediția a II-a
Societatea de Transport Public Timișoara asigură prin CASCO cele 44 de autobuze electrice Karsan – investiția Timișoarei, protejată