Ministrul Sănătății, doamna Ioana Mihăilă, a avut, astăzi, la Palatul Administrativ din Timișoara, o întâlnire cu prefectul județului Timiș, domnul Zoltan Nemeth, președintele Consiliului Județean Timiș, domnul Alin Nica, primarul municipiului Timișoara, domnul Dominic Samuel Fritz și cu reprezentanții spitalelor din mun. Timișoara, a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara și a Direcției de Sănătate Publică Timiș.
În debutul întâlnirii, ministrul Sănătății a punctat faptul că sistemul medical din Timișoara este un exemplu pentru modul în care a fost gestionată pandemia, inclusiv pentru desfășurarea campaniei de vaccinare.
Totodată, ministrul Sănătății a cerut reprezentanților sistemului medical din Timișoara să comunice problemele cu care se confruntă.
În cadrul întâlnirii s-au discuat probleme și posibile soluții în sistemul medical cum ar fi:
– Situația decontării concediilor medicale de către CJAS către angajatori și necesitatea suplimentării fondurilor pentru investigații medicale decontate.
– Utilitatea unei eventuale ierahizări a spitalelor în funcție de performanța acestora și respectiv a salarizării personulului în funcție de performanță.
– Situația angajaților din sistemul medical pe perioadă determinată.
– Necesitatea contractării medicilor de igienă în unitățile medicale pentru a crește prevenția, inclusiv cu privire la infecțiile nosocomiale.
– Accesibilitatea la sănătate a pacienților din mediului rural.
Ministrul Sănătății a afirmat că unele probleme ridicate pot fi rezolvate rapid, însă altele necesită mai mult timp pentru a putea avea o finalitate.
În acest context, ministrul Sănătății a afirmat că multe dintre solicitări, vor putea fi rezolvate cu ajutorul finantărilor europene, care urmează să fie alocate României și cu continua colaborare dintre toți cei implicați.
În ceea ce privește problema personalului medical angajat pe durată determinată, ministrul Sănătății a anunțat că au fost deblocate concursurile pe posturi, astfel încât cadrele medicale vor putea participa la aceste concursuri pentru angajarea definitivă.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG