La sediul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., s-a desfășurat activitatea de recepție a ultimelor trei dintre cele șase elicoptere H135, destinate gestionării misiunilor de evacuare medicală (MEDEVAC), căutare și salvare în condiții dificile, în special la munte (SAR) și intervenții aeriene pentru cazuri medicale critice. Elicopterele ușoare au ca destinație căutarea-salvarea din mediul montan și executarea misiunilor aeromedicale solicitate.
Totodată, acestea vor fi echipate cu sistem de troliere, pentru îndeplinirea misiunilor de căutare-salvare din zone greu accesibile.
Prin achiziționarea celor șase elicoptere ușoare multifuncționale și dispunerea acestora în unitățile aeromedicale existente și în cele ce se vor înființa în zona montană va crește numărul intervențiilor pentru acordarea asistenței medicale de urgență si transportul victimelor în stare gravă la unitățile spitalicești, cu cel puțin 20% (peste 700 misiuni). Beneficiul va fi cuantificat în numărul de pacienți care vor avea acces la asistență medicală de urgență, într-un timp mai scurt de intervenție.

Aeronavele achiziționate vor asigura atât continuitatea intervențiilor în punctele de operare aeromedicală, prin înlocuirea celor ce se află în lucrări de mentenanță planificată, cât și instruirea personalului navigant în cadrul Detașamentului de Instruire și Perfecționare.
Aeronavele au fost achiziționate prin Proiectul VIZIUNE 2020 din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare – Axa Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor – Obiectivul specific 5.2 Creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție, în care Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. are calitatea de partener, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență deține calitatea de lider. În cadrul acestui proiect, Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. are alocat un buget de 1.022.924 LEI, dintre care 85% din fonduri europene nerambursabile și 15% din bugetul de stat.
Obiectivul specific al proiectului, consolidarea capacității aeriene de răspuns și de pregătire a piloților, va fi atins prin achiziționarea celor 6 elicoptere H135 și a șase elicoptere medii/grele variante naval, respectiv uscat.
La evenimentul organizat la sediul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. au participat: Lucian Nicolae Bode, ministru al Afacerilor Interne, Cristian Roman, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, generalul de flotilă aeriană Cătălin Paul Dache, inspector general al I.G.Av., general-maior Dan-Paul Iamandi, inspector general al I.G.S.U, Georges Durdilly, director general AIRBUS HELICOPTERS și reprezentanți ai Ambasadelor Germaniei, Franței, Spaniei la București.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului