Au debutat și lucrările de modernizare a străzii Gării din municipiul Târgoviște.
Intervențiile fac obiectul unei investiții mai ample, finanțate din bani europeni, în cadrul căreia sunt reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), vor fi modernizate stațiile de călători, vor fi construite 3 stații de capăt de traseu, un depou pe strada Calea Ialomiței și vor fi implementate sisteme integrate de management al transportului public.
Toate stațiile vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi implementat în plus și un sistem de management flotă, cu aplicații multiple.
Cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, cel puțin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități.
Valoarea contractului de execuție este de 50.649.225,49 lei.
Sursa: Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște
Acest website foloseste cookie-uri proprii cat si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna. Cookie”-urile joaca un rol important in facilitarea accesului si livrarii multiplelor servicii pe internet. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Concediul în TUNISIA – TOP ȘASE motive pentru care ar trebui să alegi această destinație în 2024
Siguranța pe munte depinde nu doar de experiență, ci și de respectarea acestor recomandări esențiale
Aproape două miliarde de lei pentru proiectele din sănătate