Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, s-a aflat astăzi în mijlocul copiilor, de data aceasta în localitatea Răcari, unde cei mici au avut parte de surprize care le-au bucurat inimile.
„De 1 Iunie, le urez “La Mulți Ani” tuturor copiilor, dar și celor care poartă copilăria în suflet.„
”Aproape toate lucrurile frumoase din viața ne duc înapoi în timp, la perioada copilăriei. Bucuria sinceră care se citește în ochii celor mici îți face întotdeauna ziua mai frumoasă.
Așa a fost și astăzi când, în avans, la Răcari, am sărbătorit 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului.
Micile atenții oferite celor câteva zeci de copii au fost încă un motiv pentru ca aceștia să trăiască la maximum cea mai frumoasă perioadă a vieții.
De 1 Iunie, le urez “La Mulți Ani” tuturor copiilor, dar și celor care poartă copilăria în suflet!” a scris Carmen Holban pe pagina de facebook.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Este obligatoriu să ai relații cu rudele partenerului?
Subprefectul județului Dâmbovița (PNL), Adrian Chițescu, și-a anunțat demisia din funcție
Parlamentul European își începe cea de-a zecea legislatură