”Nu ne rămâne decât să pășim curajoși, zâmbitori și încrezători în VIITOR.
Astăzi se termină un drum, pentru a începe altul!. Din 16 angajați ai Centrului de Plasament de la Lupeni, 10 vor deveni, în curând, șomeri. Acest lucru este generat de noua politică în domeniul protecției sociale, de restructurarea sistemului de protecție socială a copilului.
Iar pentru cei 10, ziua de mâine este o incertitudine, pentru că, după o viață de peste 20 de ani, în care au slujit în sistem, acum sunt nevoiți să o ia din nou de la capăt și să-și găsească noi joburi. La inițiativa liderului de sindicat de la ”Speranța Orăștie” , Dana Dobre, angajații de la Centrul de Plasament Lupeni, cât și de la CIAPAD Uricani, cei din urmă, care și-au desfășurat activitatea în centrul lupenenan, au fost invitați la o întâlnire pentru a depăna amintiri și realizări din activitatea desfășurată d e-a lungul anilor. ” Echipa de la Centrul de Plasament Lupeni este și a fost o echipă de oameni frumoși, atât pe exterior, cât și pe interior. Am mulțumirea deplină că am făcut parte și fac parte din acea echipă, care am vegheat la temelia multor suflete de copii, care mă salută cu mult respect și că m-am bucurat alături de întregul colectiv de colegi, de clipe minunate. Tuturor, nu ne rămâne decât să pășim curajoși, zâmbitori și încrezători, în viitor„ a ținut să trasmită liderul de sindicat și voluntarul nostru din Clubul de Presă, Dana Dobre.
Angajații s-au revăzut la Vulcan, într-o locație selectă, acolo unde, au depănat amintiri frumoase , cu satisfacția lucrului bine făcut, atât pentru beneficiarii centrului , cât și pentru comunitatea din care au făcut parte.
” În această activitate am trăit alături de voi, alături de copii zile bune și mai puțin bune, fiecare zi petrecută a însemnat o adevărată provocare, care au avut multe efecte asupra mea. În viață, nimic nu ține o eternitate, așa cum a luat sfârșit și activitatea la Centrul de Plasament de la Lupeni, însă, toate lucrurile,obstacolele întâmpinate, m-au făcut mai puternică, mai echilibrată”, a ținut să spună una dintre fostele angajate.
”Zile și nopți, am petrecut împreună. Fiecare dintre acești copii minunați , alături de acești adulți extraodinari, sunt file de poveste din viața mea. Alături de copii am descoperit ” minunea ” ce există în ei, am descoperit o parte din copilărie, cu lumina ei specifică, din ochii și sufletele lor, bucuria. Emoții, gânduri, planuri, afecțiuni, iubire. Am învățat că fiecare suntem o poveste scrisă de mâna lui Dumnezeu, un grăunte de IUBIRE, un grăunte de LUMINĂ, ce a încolțit, o îmbrățișare” a declarat și Dana Orosz.
” Rolurile care mi-au fost distribuite, au devenit parte din mine; părintele, dascălul, prietenul care, la nevoie se cunoaște.
De ce părinte?: pentru că am fost mereu preocupată, să le ofer acestor beneficiari încrederea, alinarea, respectul, responsabilitatea, sprijinul pentru a urca pe scara SUCCESULUI. Mereu preocupată să fie EGALI cu colegii din școală, prin ținuta vestimentară, florile care le oferă copilul ca semn de recunoștință cadrului didactic la început și sfârșit de an școlar, participarea la ședințele la nivel de școală, strânsa legătură păstrată cu cadrele didactice…
De ce dascăl?: pentru că am stat în spatele traseului educațional: efectuarea temelor, dezvoltarea limbajului, dezvoltarea abilităților manuale, cultural- artistice, sportive, spiritul de competiție, echipă, etc.
De ce prieten? : pentru că, împreună am participat la diferite activități organizate la nivel de comunitate, deplasări în excursii, jocuri, drumeții, povești și povestiri libere, concursuri sportive, etc…. Astfel, m-am regăsit în meseria în care aveam nevoie de toate aceste calități dobândite, munca și educarea copiilor ocrotiți de statul român, pe care i-am îngrijit, înțeles, iubit, respectat și am vegheat la dezvoltarea lor personală. Timp de 25 de ani am stat pe această scenă a vieții, jucând aceste roluri, alături de colegii mei, fiecare, în felul său, în modul cel mai responsabil și cărora le mulțumesc pentru implicare, seriozitate și responsabilitatea cu care și-au desfășurat activitatea în cadrul DGASPC Hunedoara, la Centrul de Plasament Lupeni” a conchis Dana Dobre.
Acum, pentru acești 11 angajați se termină un drum, pentru se începe altul. Nu există drum simplu, fără obstacole, oricât ne-am dori și nu putem și mereu împăcați cu propria persoană. Până și cei mai puternici dintre noi alunecă pe panta sufletului uneori, dar, cei puternici reușesc, pentru că au curaj. Să ai curaj să-ți înfrângi fricile și să le depășești. Cei mai mulți încearcă să-și umple golurile sufletești cu recompense care, să le aducă beneficii imediate și chiar dacă pe moment, apele se limpezesc, acești oameni, nu ajung să cunoască cu adevărat conceptul de fericire, pentru că fericirea vine doar atunci când reușești să privești imaginea de ansamblu. Totul este temporar. Începe de acum să te gândești la viitor, fă-ți prezentul mai plăcut, acumulează emoții, experimentează, nu te lăsa dobrât de obstacolele vieții și de tot ccea ce îți iese în cale. Acționează acum, pentru a crea circumstanțele de pe urma cărora vei avea de câștigat pe termen lung. Și nu permite niciodată loviturilor sorții să te doboare și fii un INVINGĂTOR!. NU POȚI FI ÎNVINS DE NIMENI, ÎN AFARĂ DE PROPRIA PERSOANĂ!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Partidul Social Democrat trebuie să rămână cel mai important partid politic din România
Cum să devii milionar? Banii sunt un echivalent al energiei interioare