Plenul Senatului a adoptat legea USR privind depolitizarea interimatelor la conducerea şcolilor din sistemul de învăţământ preuniversitar
Plenul Senatului a adoptat, în calitate de cameră decizională, o iniţiativă legislativă USR PLUS prin care se face un prim pas spre descentralizarea sistemului de învăţământ. Iniţiativa legislativă a senatorilor USR PLUS Ştefan Pălărie, Irineu Darău şi Silvia Dinică permite Consiliului de Administraţie al fiecărei şcoli să îşi aleagă propriul director interimar, până la organizarea concursurilor.
Ştefan Pălărie, membru în Comisia de Învăţământ, Tineret şi Sport: ,,Nu ne mai putem permite ca 10.000 de funcţii să fie ocupate netransparent prin decizia inspectoratelor şcolare, prin decizii politice. Nu mai vrem să existe suspiciuni cu privire la desfăşurarea concursurilor, sau decizii discreţionare cu privire la persoanele implicate. Descentralizarea, autonomia unităţilor şcolare, precum şi profesionalizarea managementului şcolar reprezintă obiectivul mandatului meu de parlamentar.”
Conform noilor prevederi, directorii interimari sunt aleşi prin vot secret de către Consiliul de Administraţie, care este format din profesori, părinţi, elevi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Măsura oferă predictibilitate în comunităţile şcolare, care sunt încurajate, astfel, să se implice activ în educaţia copiilor, în condiţiile în care, anterior, directorii interimari erau numiţi de către inspectorii şcolari, inspectori care, la rândul lor, sunt numiţi de către Minister.
Silvia Dinică, membru în Comisia de Învăţământ, Tineret şi Sport: „Prin acest proiect facem un pas important spre implicarea comunităţii în viaţa şcolii. Consiliul de administraţie reuneşte elevii, părinţii, profesorii, autorităţile locale şi este o punte către toţi actorii importanţi din comunitate. Este un semnal că schimbarea trebuie să aibă în centru elevii.”
Mandatele directorilor numiţi pe baza concursului naţional din 2016 au ajuns la termen în 2021. USR PLUS consideră că numirea directorului interimar nu mai poate să rămână un instrument discreţionar la îndemâna inspectorului şcolar general.
Având în vedere că până la momentul expirării interimatelor nu vor fi finalizate concursurile naţionale, dorim să dăm posibilitatea şcolilor de a-şi desemna direct directorii interimari.
Irineu Darău, secretar al Comisiei de Învăţământ, Tineret şi Sport: „Actualul calendar comunicat public de către Ministerul Educaţiei privind concursurile pentru directori înseamnă că vor expira mandatele tuturor directorilor de şcoală înainte de începerea concursului, deci vom avea directori interimari numiţi în întreaga ţară. Când vorbim de numirea a aproape 10.000 de oameni care conduc la firul ierbii comunităţile şcolare, vorbim de un impact sistemic. Să nu uităm că, şi după organizarea concursului, e posibil să rămână multe locuri rămase neocupate. Deşi sunt – şi ar trebui să rămână – o variantă temporară de ultim resort, interimatele trebuie să fie asigurate de oameni validaţi local de către Consiliul de Administraţie, nicidecum de oameni numiţi discreţionar din pixul inspectorului şcolar judeţean. Astăzi, soluţia simplă pentru depolitizarea şi profesionalizarea managementului educaţional se află la Ministrul Educaţiei, care ar trebui să organizeze fără întârziere concursuri corecte atât pentru inspectori şcolari judeţeni cât şi pentru directori – preferabil în această ordine.”
Iniţiativa legislativă a trecut cu 75 de voturi „pentru”, 45 de voturi „împotrivă” şi 10 senatori s-au abţinut. Senatul este camera decizională, legea urmează să meargă la Preşedinte, pentru promulgare.
Comunicat de presă – Senatul României

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG