În urma participării, la Florența, ca invitat de onoare, la Gala Antreprenoriat, Cultură, Tradiții, și în baza discuțiilor cu românii care trăiesc în regiunea Toscana, europarlamentarul PPU (social-liberal) MARIA GRAPINI a adresat o scrisoare deschisă ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, în care a solicitat răspunsuri concrete la problemele românilor!
Potrivit eurodeputatului Grapini, este o nemulțumire generală față de modul de funcționare a Consulatului General al României la Bologna în contextul în care au existat situații urgente (decese) în care familiile aveau nevoie de anumite documente, iar Consulatul făcea programări peste câteva luni de zile!
„Comunitatea românilor din Italia este cea mai mare și poate ar trebui să se asigure spațiu și personal adecvat Consulatului pentru a putea răspunde cererilor cetățenilor români”, a precizat Maria Grapini, care a avertizat și asupra delicatei probleme legate de cetățenii români cu dublă cetățenie.
De asemenea, eurodeputatul PPU (social-liberal) a punctat faptul că sentimentul general este că românii de aici sunt abandonați de guvern, deși și-au păstrat cetățenia și, în consecință, nu ar trebui să fie privați de drepturile constituționale.
”În calitate de europarlamentar, am participat, ca invitat de onoare, la Gala Antreprenoriat, Cultură, Tradiții, organizată de Asociația Românilor Uniți din Toscana, în data de 18 iulie, la Florența. Am fost onorată să premiez 15 români care au reușit în profesia lor, în Italia.
Timp de mai multe ore am purtat discuții cu circa o sută de români din regiunea Toscana și am putut să aflu multe dintre problemele cu care se confruntă.
În primul rând, este o nemulțumire generală față de modul de funcționare a Consulatului General al României la Bologna. Au fost situații urgente (decese) în care familiile aveau nevoie de anumite documente, iar Consulatul le programau peste luni de zile. Dacă cetățenii merg la Consulat și trebuie să completeze formularele necesare sunt nevoiți să scrie pe pereți, în contextul în care nu au o masă la care să scrie! Este inadmisibil! Comunitatea românilor din Italia este cea mai mare și poate ar trebui să se asigure spațiu și personal adecvat Consulatului pentru a putea răspunde cererilor cetățenilor români.
O altă problemă ridicată este cea legată de cetățenii cu dublă cetățenie. Românilor care au cetățenie română, dar au și cetățenie italiană, le-au fost anulate Cărțile de Identitate. Când vin în România și au nevoie de documente justificative pentru administrarea proprietăților sau în alte cazuri, li se cere CI, neacceptându-se pașaportul românesc!
Sentimentul general este că sunt abandonați de guvern, deși și-au păstrat cetățenia și, în consecință, consider că nu ar trebui să fie privați de drepturile constituționale” arată europarlamentarul român.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului