ÎNSCRIE-TE ÎN ECHIPA DE VOLUNTARI PENTRU UNTOLD!
UNTOLD îți oferă șansa să trăiești alături de echipa festivalului, dar și de fani, experiențe care îți pot schimba viața. Unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, UNTOLD recrutează peste 2000 de voluntari. Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului, iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui David Guetta, Martin Garrix, TYGA, The Script sau Dimitri Vegas&Like Mike.
Pentru a putea intra în echipa voluntarilor trebuie să ai între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare se încheie pe data de 3 august, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise până în data de 17 august.
Cei peste 2000 de voluntari vor fi repartizați în funcție de preferințe, dar și de aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: artist crew, acreditări, check-in, emergency team, steward, logistică, comunicare, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care și self management. Cei aleși vor primi un echipament și acces la festival.
Voluntarii vor avea ocazia să cunoască oameni noi, vor învăța cum se lucrează pentru un festival, și pe lângă toate astea, experiența va fi una unică. Înscrierile de voluntari pentru festivalul UNTOLD se fac pe https://untold.com/volunteers.
Festivalul UNTOLD are loc în perioada 9-12 septembrie 2021, la Cluj-Napoca.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)