Mâine, 16 aprilie 2025, începând cu ora 14:00, la sediul muzeului național, va avea loc o conferință de presă cu ocazia recuperării celei de-a paisprezecea brățări dacice de aur descoperite ilegal în cadrul activităților de braconaj întreprinse în zona siturilor din patrimoniul UNESCO din zona Munților Orăștiei.
La eveniment vor participa și Natalia Intotero, Ministru al Culturii și reprezentanți ai autorităților implicate.
Muzeul Național de Istorie a României împreună cu Inspectoratul de Poliție Județeană Timiș, Inspectoratul General al Poliției Române, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Ministerul Culturii au colaborat la recuperarea celei de-a paisprezecea brățări dacice de aur din seria de 24 de brățări descoperite în zona așezării dacice de la Sarmizegetusa Regia și exportate ilegal de pe teritoriul României în cursul anilor 2000.
”Mulţumirile noastre se îndreaptă către autoritățile române din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană Timiș – Poliția Municipiului Timișoara – Biroul Investigații Criminale Timișoara, Poliția Municipiului Lugoj – Biroul Investigații Criminale Lugoj și Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, care au cooperat în vederea recuperării piesei de patrimoniu. Mulțumim, de asemenea, echipei din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, funcţionarilor din cadrul Ministerului Culturii şi experţilor Muzeului Național de Istorie a României.
Între anii 2007-2013, Statul Român a recuperat un număr de treisprezece brățări din țări europene precum și din Statele Unite ale Americii. Brățara plurispiralică din aur, databilă la mijlocul secolului I a.Chr., este un artefact reprezentativ pentru cultura epocii clasice dacice, fiind produsă într-un atelier local. Artefactul se află în prezent în custodia Muzeului Național de Istorie a României, unde va putea fi admirată cu ocazia acestei conferințe de presă.
Până în prezent, s-au desfăşurat numeroase operaţiuni de recuperare şi repatriere a unor bunuri de patrimoniu înstrăinate ilegal. Ca urmare a acestor acţiuni, Patrimoniul Cultural Naţional a fost reîntregit cu numeroase bunuri precum: brăţări dacice regale din aur, podoabe dacice din argint, monede din aur şi argint de tip Koson, două umbo de scuturi de paradă regale dacice din fier, monede greceşti din aur de tip Lysimachos, unelte şi arme din fier, două tabulae din bronz care conțin legile municipiului Troesmis (jud. Tulcea)” se arată în comunicatul muzeului.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Instanţele din România se află pe primul loc în Uniunea Europeană ca volum de activitate
Taxă de promovare turistică în Valea Jiului