Academicianul Ion Boldea, unul dintre cei mai reputați profesori ai Universității Politehnica Timișoara și adevărat formator de școală în domeniul mașinilor electrice și al electronicii de putere, a fost sărbătorit vineri, 10 ianuarie 2025, la împlinirea vârstei de 80 de ani, de conducerea UPT, prieteni, colegi și colaboratori apropiați. Cu o bogată carieră didactică și de cercetare, de peste 55 de ani, academicianul Ion Boldea a fost mereu o sursă de inspirație pentru zeci de generații de studenți, dar și pentru colegii și colaboratorii săi.
Născut la data de 7 ianuarie 1945 la Lugoj, al cărui cetățean de onoare a devenit peste ani, Ion Boldea a absolvit studiile liceale în orașul natal, la Liceul „Coriolan Brediceanu”, în 1962, în același an fiind admis la Facultatea de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, pe care a terminat-o în 1967, cu specializarea electromecanică.
Începută în anul 1968, întreaga activitate didactică s-a desfăşurat la Catedra de maşini electrice a Universității Politehnica Timişoara: asistent (1968-1975), şef de lucrari (1975-1981), conferenţiar (1981-1991), profesor (1991-2011). Începând cu anul 2011 este profesor emerit al universității. A fost profesor invitat la universități din SUA, Danemarca, Coreea de Sud, Brazilia, China. Până în prezent a îndrumat cercetările de doctorat pentru 24 de studenți doctoranzi.
Începând cu anul 1973 este doctor în electrotehnică al aceleiași universităţi, cu o teză coordonată de acad. Toma Dordea. În perioada 1973-1974 a fost câștigător al unei burse Fulbright pentru un stagiu postdoctoral în SUA.
Are o bogată activitate în asociaţia profesională internaţională IEEE (the Institute of Electrical and Electronics Engineers), al cărui membru este din anul 1977. A susţinut conferinţe plenare, a coordonat numere speciale ale revistelor „IEEE Transactions“, fiind organizator principal (1996-2010) şi coorganizator (începând cu anul 2010) al Conferinţei IEEE regionale bianuale OPTIM, denumită în prezent OPTIM-ACEMP.
Profesorul Ion Boldea a publicat o serie de lucrări în domeniul proiectării și controlului mașinilor electrice cu mișcare liniară și rotativă, a vehiculelor de tip Maglev, incluzând peste 300 de lucrări și 20 de cărți în SUA și Marea Britanie (ISI Clarivate Hirsch Index: 42, cu peste 6500 de citări); a predat cursuri intensive în mod repetat în ultimii 20 de ani în Europa, Asia, SUA și Brazilia și a susținut discursuri în calitate de keynote speaker la numeroase conferințe internaționale sponsorizate de IEEE.
Din 2011 este membru corespondent, iar din 2017 membru titular al Academiei Române.
Acad. Ion Boldea a desfăşurat încă din tinereţe o intensă activitate ştiinţifică, publicând articole, studii de specialitate în diferite reviste din ţară şi străinătate. A realizat și publicat cercetări în numeroase domenii ale electrotehnicii: maşini şi acţionări lineare şi rotative; Maglev (tren cu levitație magnetică); modelare, proiectare optimală, testare şi control avansat cu electronică de putere, cu aplicaţii în industrie, transport, robotică, electrocasnică, info-gadgets.
Expertiza sa este în proiectarea şi controlul avansat cu şi fără encoder al motoarelor /generatoarelor electrice de curent alternativ pentru diverse aplicații: aparate electrocasnice; clădiri inteligente; robotică; procese industriale; generatoare cu viteză variabilă pentru sistemele de putere cu energie regenerabilă şi pentru aplicaţii în electricitate; transport (mașini, camioane, autobuze, troleibuze, metrou, trenuri regionale și de mare viteză, Maglev).
Realizate în cadrul Universităţii Politehnica Timişoara şi, mai recent, în cadrul Centrului de Cercetări Tehnice Fundamentale și Avansate (CCTFA) al Filialei Timişoara a Academiei Române, cercetările efectuate pornesc de la analiza critică a soluțiilor existente, cu propuneri de îmbunătățire, până la conceperea, proiectarea și controlul soluțiilor potențial patentabile, cu prototipare și testare în laborator.
Laureat al Premiului „Aurel Vlaicu” al Academiei Române în 1976 (la 31 de ani), cu prima carte publicată în SUA, Ion Boldea a fost ales, în 2002, membru plin al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, iar în anul 2004 a devenit membru al Academiei Europene de Arte şi Ştiinţe din Salzburg. De asemenea, din 2010 a fost ales Fellow al IEEE Committee, fiind singurul membru din România şi primul din Europa de Est. În 2015 a primit premiul Nikola Tesla, instituit în 1975, care se acordă în fiecare an unui reputat cercetător pentru „contribuții excepționale la generarea și utilizarea energiei electrice”.
Profesorul Ion Boldea a inventat şi a realizat în ţară, la Universitatea Politehnica Timișoara, primul vehicul pe pernă magnetică din lume cu motoare liniare sincrone performante, Magnibus 01. De asemenea, a inventat o oscilomaşină liniară, brevetată în SUA şi alte 32 de ţări, care se află pe piaţa mondială.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
Programul Prima Seră. Care sunt condițiile pentru a primi 200 de mii de euro de la stat și cine se poate înscrie
LIFE STYLE
Elopement sau nunta secretă: ce este și de ce tot mai multe cupluri aleg această opțiune pentru ziua cea mare?
Idei de ținute casual pentru vacanțele de iarnă la munte
Activități de iarnă pentru copii: distracție și aventură în sezonul rece
Dramele actriţei Demi Moore. Vândută chiar de mama sa la 15 ani pe 500 de dolari
Familia si grupul tau de prieteni te influenteaza mult mai mult decat iti imaginezi
DESTINATII
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Cancerul continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică
Impactul stresului asupra sănătății sistemului reproductiv masculin
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli
Cum să tratezi natural infecțiile urinare. 6 băuturi care te vor ajuta să te vindeci
Un nou studiu arată de ce oamenii se confruntă cu Sforăitul și Apneea de somn
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conducerea BOR reamintește că ierarhii, clericii și monahii nu se pot implica în campanii electorale
Centura Găești, un proiect de 89 milioane lei, în plină desfășurare
Elopement sau nunta secretă: ce este și de ce tot mai multe cupluri aleg această opțiune pentru ziua cea mare?